StiripesurseȘtirile zileiDonald Trump iese la contraatac în scandalul cu starleta XXX

Donald Trump iese la contraatac în scandalul cu starleta XXX

Publicat:

Preşedintele american, Donald Trump, a declarat joi că acordul de confidenţialitate împotriva actriţei de filme pentru adulţi Stormy Daniels este “pe deplin în vigoare” şi va fi folosit împotriva acesteia pentru că a susţinut că a avut o aventură cu el, adăugând totodată că nu au fost folosiţi bani de campanie în această afacere, relatează dpa, Reuters şi AFP, potrivit agerpres.

Într-o serie de postări pe Twitter, liderul de la Casa Albă a confirmat afirmaţiile recente ale avocaţilor săi conform cărora banii pentru ca Stormy Daniels să păstreze tăcerea şi să nu facă “acuzaţii false şi cu caracter de şantaj” în legătură cu o presupusă aventură cu el au fost plătiţi prin intermediul avocatului lui Trump, Michael Cohen, dar că aceştia nu au provenit din campania sa politică.

Citeşte şi: Tragedie aviatică în SUA. Nouă oameni au murit – VIDEO

“Banii de campanie sau contribuţiile de campanie nu au avut niciun rol în această tranzacţie”, a scris Trump pe Twitter.

Folosirea de fonduri de campanie în astfel de scopuri ar însemna o încălcare a legislaţiei din SUA.


“Astfel de acorduri sunt foarte des întâlnite în rândul celebrităţilor şi oamenilor bogaţi. În acest caz, (acordul) este pe deplin în vigoare şi va fi folosit în procesul de despăgubiri împotriva doamnei Clifford”, a mai scris el.

Stormy Daniels, al cărei nume real este Stephanie Clifford, a spus că este împiedicată să vorbească despre o presupusă aventură cu preşedintele din cauza respectivului acord, semnat în octombrie 2016 în schimbul a 130.000 de dolari, şi a deschis un proces pentru a obţine anularea înţelegerii. Ea a mai deschis un alt proces împotriva lui Trump, pentru defăimare.

Citeşte şi: Beijingul se face stăpân pe Marea Chinei de Sud

Actriţa a afirmat că în 2006-2007 a avut o relaţie cu Trump, care era deja căsătorit atunci cu actuala sa soţie, Melania.

Comentariile lui Trump vin după ce fostul primar al New Yorkului Rudy Giuliani, care s-a alăturat luna trecută echipei de avocaţi a lui Trump, a spus miercuri că liderul de la Casa Albă i-ar fi returnat lui Cohen cei 130.000 de dolari care i-ar fi fost plătiţi lui Stormy Daniels.

Trump a declarat luna trecută că nu a ştiut de nicio astfel de plată către actriţa de filme pentru adulţi sau de sursa banilor.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

VIDEO Ministrul Mediului se vrea la conducerea PAS

Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, a anunțat că va candida pentru funcția de vicepreședinte al Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) în cadrul Congresului formațiunii, unde...

Cursul valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 10 bani. Dolarul...

Crime de război în Ucraina: Europa se confruntă cu retragerea lui Donald Trump

Organizațiile non-guvernamentale care strâng dovezi ale atrocităților comise de Rusia în timpul invaziei Ucrainei se confruntă cu o lipsă de finanțare din partea administrației...

Psihologii explică de ce generațiile anilor ’60 și ’70 fac față mai bine dificultăților

Persoanele născute în anii '60 și '70 sunt mai reziliente nu pentru că au avut o educație mai bună. Psihologii spun că motivul real...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.