StiripesurseSportJucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea, calificare spectaculoasă în sferturi la...

Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea, calificare spectaculoasă în sferturi la Abu Dhabi

Publicat:

Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea, calificare spectaculoasă în sferturi la Abu Dhabi

Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat spectaculos în sferturile de finală ale turneului WTA 500 de la Abu Dhabi (Emiratele Arabe Unite), dotat cu premii totale de 922.573 de dolari, miercuri, după ce a învins-o fără drept de apel pe grecoaica Maria Sakkari, cu 6-2, 6-1.

Cîrstea (33 ani, 26 WTA) a obţinut abia a doua sa victorie din 2024, după o oră şi 16 minute, potrivit stiripesurse.ro.

Citește și : Peste 800 de oficiali occidentali au semnat o scrisoare critică la adresa politicii faţă de Israel şi Gaza

Românca a dominat jocul de la un capăt la altul, aceasta fiind prima sa victorie în faţa unei adversare din top 10 din septembrie, când câştiga în faţa kazahei Elena Rîbakina (4 WTA la acel moment), în turul al treilea la US Open.

Sakkari (28 ani, 9 WTA) a comis 6 duble greşeli în meciul de miercuri, iar Cîrstea are acum 3-1 în meciurile directe, după ce jucătoarea elenă s-a impus anul trecut, în turul secund la Cincinnati, cu 2-6, 6-3, 7-5. Primele două victorii ale Soranei au venit în 2017, în optimi la Istanbul, cu 6-4, 6-2, şi în 2018, în primul tur la Doha, cu 6-2, 6-3.


Cîrstea şi-a asigurat un cec de 24.910 dolari şi 108 puncte WTA, iar în sferturi o va înfrunta pe rusoaica Daria Kasatkina (26 ani, 14 WTA), victorioasă în faţa americancei Ashlyn Krueger, cu 6-3, 7-5.

Vezi și : Statele Uniunii Europene şi-au dat acordul asupra primei legi privind inteligenţa artificială

Cîrstea şi Kasatkina sunt la egalitate în meciurile directe, 1-1, după ce rusoaica s-a impus în 2018, în turul secund la Madrid, cu 6-3, 6-1, iar Sorana a învins în 2021, în turul al treilea la Roland Garros, cu 6-3, 6-2.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

S-a rupt lanţul de iubire între Trump şi Netanyahu: “Ești complet nebun! Toată lumea te detestă acum”

Președintele SUA a condamnat ferm incursiunea israeliană în Liban, după ce șeful statului israelian a amenințat că va ataca Beirutul dacă Hezbollah nu își...

Maia Sandu a participat la sărbătoarea CNA

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a apreciat munca depusă de echipa Centrului Național Anticorupție (CNA) și a subliniat că datorită eforturilor instituției, în prezent...

O fetiță de 10 luni a suferit arsuri după ce a atins cuptorul încins

O fetiță de 10 luni a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce a suferit arsuri la mână. Incidentul s-a produs ieri, 4 iunie,...

Franţa îşi menţine sprijinul militar pentru România şi îşi adaptează postura în funcţie de ameninţări

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a declarat că securitatea României are "o importanţă extrem de mare" pentru Paris şi a reafirmat angajamentul militar francez pe...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.