StiripesurseȘtirile zileiGrosu nu exclude colaborarea cu stânga din CMC

Grosu nu exclude colaborarea cu stânga din CMC

Publicat:

Grosu nu exclude colaborarea cu stânga din CMC

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, nu exclude o eventuală colaborare a consilierilor PAS cu socialiștii lui Dodon în Consiliul Municipal Chișinău (CMC).

Citește și: Grosu solicită procurorilor să „se apuce de treabă” și nu mai caute scuze

Mai ales că, menționează Grosu, asemenea experiențe sunt deja la nivel local în mai multe raioane.

„Noi avem experiență de colaborare și cu acest partid la nivel local. Toată lumea cunoaște că am reușit să găsim limbă comună  și eu sunt deschis, noi suntem deschiși sa considerăm o astfel de colaborare la nivel de municipiu”, a menționat președintele Legislativului, Igor Grosu, în cadrul emisiunii Moldova Live de la Exclusiv TV.

Precizăm că activitatea CMC este grav afectată de lipsa unei majorități, iar de la alegerile locale generale din noiembrie, aleșii locali s-au convocat în ședință abia săptămâna trecută și s-au certat ca la ușa cortului.


Tot săptămâna trecută, în contextul situației tensionate de la Chișinău, fostul președinte al CEC critică atitudinea consilierilor PAS în CMC și atrăgea atenția asupra faptului că în opt consilii raionale alianțele sunt exclusiv intre PAS și PSRM.

Este vorba despre Consiliile raionale din Anenii Noi, Cahul, Dochia, Dubăsari, Sângerei,  Soroca, Șoldănești, Ștefan Vodă. Fostul președinte CEC a vorbit și despre coaliția largă din raionul Căușeni din care fac parte, inclusiv consilierii PAS și PSRM.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Grecia și Italia pierd coroana. Spania are cele mai bune insule din Europa în 2026

Insulele din Spania domină clasamentul celor mai bune insule din Europa pentru 2026. Tenerife ocupă primul loc, cu un scor de 95 din 100....

De ce nu este recomandat să porți haine noi fără să le speli

Mulți oameni își îmbracă hainele noi imediat după ce le cumpără, însă specialiștii în textile avertizează că acest obicei poate avea efecte nedorite. Substanțele...

22 iulie: Ziua Mondială a Sănătății Creierului

În fiecare an, pe 22 iulie, Federația Mondială a Neurologiei (WFN) celebrează Ziua Mondială a Creierului. Peste 120 de organizații din întreaga lume se...

Evenimentele Zilei de 22 iulie în Istorie

22 iulie este a 203-a zi a calendarului gregorian și a 204-a zi în anii bisecți. Sărbătorile Zilei de 22 iulie (BOR) Sf. Mironosiță şi întocmai...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.