StiripesurseRăzboi in UcrainaKievul nu vede cu ochi buni interviul lui Putin: "Este o...

Kievul nu vede cu ochi buni interviul lui Putin: “Este o încercare de a legitima agresiunea rusă”

Publicat:

Kievul nu vede cu ochi buni interviul lui Putin: “Este o încercare de a legitima agresiunea rusă”

Consilierul prezidenţial ucrainean Mihailo Podoliak a condamnat vineri interviul luat preşedintelui rus Vladimir Putin de jurnalistul conservator american Tucker Carlson, considerându-l “o încercare incontestabilă” de a legitima agresiunea militară rusă împotriva Ucrainei şi consecinţele acesteia, transmite EFE, potrivit stiripesurse.ro.

“Orice conversaţie/interviu cu entitatea (sic) Putin este o încercare incontestabilă de a legaliza ‘regulile canibalului rus’ (asasinate în masă, violenţă exemplară, confiscarea/furtul proprietăţilor altor, distrugere) în tradiţia politică occidentală”, a scris pe contul său de socializare X (fostă Twitter) Podoliak, cunoscut pentru mesajele sale filosofice privind problemele politice actuale şi care acţionează adesea ca purtător de cuvânt neoficial al administraţiei preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski.

Podoliak a adăugat că “încercarea” lui Putin de a “justifica” genocidul ucrainenilor nu schimbă realitatea războiului şi nici nu “readuce Rusia la civilizaţie”.

Vezi şi: Putin spune Occidentului că Rusia nu poate fi învinsă în Ucraina (VIDEO) – Stiripesurse.md


Fosta vedetă a reţelei conservatoare Fox News, Tucker Carlson, a difuzat joi un interviu controversat cu Putin în care liderul de la Kremlin a încercat să explice raţiunea din spatele invadării Ucrainei.

În interviul de peste două ore, Vladimir Putin i-a spus, între altele, lui Carlson că o înfrângere a Rusiei în Ucraina este “imposibilă” şi că exclude ideea invadării Poloniei sau Letoniei, două state în care ţara sa “nu are interese”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

China dezminte acuzaţiile UE că ar fi instruit soldaţi ruşi pentru războiul din Ucraina

China a dezminţit oficial acuzaţiile şefei diplomaţiei UE, Kaja Kallas, conform cărora ar fi instruit soldaţi ruşi care au fost desfăşuraţi ulterior în Ucraina,...

Companiile militare private nu există legal în Ucraina. Dar sunt în plină expansiune

Zeci de firme private din Ucraina instruiesc operatori de drone, deminează terenuri, întrețin echipamente militare și îi învață pe clienții străini cum să poarte...

Trump: Rusia ar trebui să încheie un acord de pace

Președintele american Donald Trump a declarat că Rusia ar trebui să încheie un acord de pace cu Ucraina, adăugând că va face tot ceea...

Atac aerian de amploare asupra Ucrainei. Sunt morți și răniți, inclusiv copii

Rusia a lansat în noaptea de 16 iunie un nou atac aerian de amploare asupra Ucrainei, folosind rachete balistice și peste o sută de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.