StiripesurseExterneFostul preşedinte francez Sarkozy, condamnat definitiv pentru finanţare electorală ilegală, dar...

Fostul preşedinte francez Sarkozy, condamnat definitiv pentru finanţare electorală ilegală, dar poate să scape de detenţie

Publicat:

Fostul preşedinte francez Sarkozy, condamnat definitiv pentru finanţare electorală ilegală, dar poate să scape de detenţie

Fostul preşedinte francez Nicolas Sarkozy a fost condamnat miercuri în apel la un an de închisoare, din care şase luni cu suspendare, iar partea cu executare ar putea s-o efectueze la domiciliu, sentinţă dată în dosarul privind finanţarea ilegală campaniei sale electorale pentru alegerile pe care le-a pierdut în anul 2012, relatează agenţiile AFP şi Reuters.

În septembrie 2021 el a fost condamnat în primă instanţă la un an de închisoare cu executare pentru depăşirea plafonului legal al cheltuielilor de campanie. Investigaţiile au relevat că, pentru acoperirea cheltuielilor electorale ale lui Sarkozy de aproape 43 de milioane de euro, peste plafonul legal de 22,5 milioane, colaboratori ai săi au apelat la un sistem de facturare dublă prin care mare parte din costurile mitingurilor sale electorale au fost direcţionate către partidul său, potrivit stiripesurse.ro.

Citește și: Austria vrea să renunţe la gazele din Rusia

Spre deosebire de celelalte persoane judecate în acelaşi dosar, denumit “Bygmalion”, compania responsabilă de mitingurile lui Nicolas Sarkozy, fostul preşedinte nu a fost inculpat pentru acel sistem de facturare fictivă. Avocatul său a susţinut permanent în timpul procesului că Sarkozy “nu a avut niciodată cunoştinţă de depăşirea” plafonului legal de cheltuieli de campanie.

În hotărârea din primă instanţă au fost astfel condamnate alte 13 persoane, la pedepse de până la trei ani şi jumătate de închisoare, din care o parte cu suspendare. Nouă dintre acestea şi Sarkozy au formulat recurs.


Sentinţa definitivă prevede pentru fostul preşedinte un an de închisoare, dar din această perioadă şase luni sunt cu suspendare, iar pentru restul el va putea beneficia de modalităţi alternative de executare a pedepsei, cum ar fi detenţie la domiciliu sub supraveghere electronică.

Preşedinte între anii 2007 şi 2012, Nicolas Sarkozy rămâne o personalitate influentă a dreptei franceze şi are relaţii amicale cu actualul preşedinte Emmanuel Macron, în pofida şirului său de procese şi investigaţii penale în care este implicat. Într-unul din aceste dosare Sarkozy este acuzat că şi-a finanţat campania electorală din anul 2007 cu ajutorul unui comision confidenţial de 50 de milioane de euro primit din partea fostului preşedinte libian Muammar Gaddafi, comision obţinut în cadrul unui contract prin care Franţa a vândut Libiei echipamente de control pe internet.

Citește și: Igor Grosu: „nu vad o necesitate ca noi să apelăm la gazul rusesc”

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Tânăr din Chișinău, reținut în flagrant cu 16 pachețele cu substanțe narcotice

Un tânăr din Chișinău, suspectat că distribuia substanțe narcotice prin intermediul unui magazin online de pe Telegram, a fost reținut în flagrant de polițiști....

Facturile la energie vor fi digitalizate în următorii cinci ani

Republica Moldova va continua modernizarea sectorului energetic, prin implementarea contoarelor inteligente, care vor permite citirea consumului la distanță, facturarea exactă și gestionarea eficientă a...

Marta Kos, în vizită la o fermă din Criuleni care exportă cireșe pe piața europeană

Comisara europeană pentru extindere, Marta Kos, a vizitat gospodăria țărănească „Cojucaru” din satul Slobozia-Dușca, o afacere agricolă care a reușit recent să pătrundă pe...

Trump, la aproape 100 de zile de la atacurile SUA în Iran: ‘Războiul din Vietnam a durat 19 ani. Eu sunt în a treia...

Preşedintele SUA, Donald Trump, a afirmat că se mişcă „foarte repede” în conflictul cu Iranul, la aproape 100 de zile de la atacurile lansate...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.