StiripesurseȘtirile zileiMinut de reculegere în Parlament în memoria ostașilor căzuți în Afganistan

Minut de reculegere în Parlament în memoria ostașilor căzuți în Afganistan

Publicat:

Minut de reculegere în Parlament în memoria ostașilor căzuți în Afganistan

Deputații au păstrat un minut de reculegere, în ședința plenară de astăzi, în memoria ostașilor căzuți în războiul din Afganistan.

Citește și: Socialiștii vor detalii despre drona din Etulia: PAS: „Întrebați-l pe Putin”

„Comemorăm acei 301 de tineri care nu s-au mai întors la baștină. Suntem alături de toți cei care au supraviețuit acestui război și s-au întors acasă, și-au clădit familii, suntem alături și de familiile tuturor celor care au participat în acest război nemilos”, a spus Președintele Parlamentului, Igor Grosu.

Șeful Legislativului a exprimat recunoștință celor care au supraviețuit războiului, mulțumind pentru curajul de care au dat dovadă și pentru sprijinul pe care îl acordă societății în fiecare zi. „Împreună vom face tot posibilul să ne apărăm țara și să trăim în siguranță”, a menționat șeful legislativului.

Precizăm că, astăzi, se împlinesc 35 de ani de la retragerea trupelor militare sovietice din Afganistan. Aproape 13 mii de moldoveni au participat în acel război, iar 301 de moldoveni și-au pierdut viața în acel război sângeros.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Film biografic despre Snoop Dogg, programat să se lanseze în vara anului viitor

Filmul biografic „Snoop”, inspirat din viața rapperului american Snoop Dogg, va fi lansat în cinematografe pe 6 august 2027, a anunțat miercuri casa de...

Rebel Wilson câștigă procesul de defăimare intentat de actrița din filmul său

Actrița australiană Rebel Wilson a obținut o victorie importantă în instanță, după ce un tribunal din Sydney a respins procesul de defăimare intentat de...

26 Iulie, Ziua Internațională a Bunicilor

Ziua Bunicilor este o zi comemorativă, dedicată bunicilor în cadrul fiecăreia dintre familiile care își onorează precursorii, zi care complementează Ziua Mamei și Ziua...

Evenimentele Zilei de 26 iulie în Istorie

26 iulie este a 207-a zi a calendarului gregorian și a 208-a zi în anii bisecți. Sărbătorile Zilei de 26 iulie (BOR) Sf. Sfințit Mc. Ermolae;...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.