StiripesurseȘtirile zileiSeulul vrea normalizarea relaţiilor dintre Coreea de Nord şi Japonia

Seulul vrea normalizarea relaţiilor dintre Coreea de Nord şi Japonia

Publicat:

Japonia şi Coreea de Nord ar trebui să înceapă discuţii pentru a normaliza relaţiile dintre cele două ţări şi contribui la pacea şi stabilitatea regiunii, a declarat preşedintele sud-coreean Moon Jae-in marţi pentru un ziar japonez, informează Reuters, potrivit agerpres.

“În special, cred că dialogul dintre Japonia şi Coreea de Nord ar trebui reluat”, a afirmat Moon în interviul acordat ziarului Yomiuri.

Citeşte şi: Mare opozant al lui Trump, acuzat că îşi bătea iubitele!Procurorul statului New York şi-a dat demisia

“Dacă relaţiile Japonia-Coreea de Nord sunt normalizate, aceasta ar contribui în mare măsură la pace şi securitate în nord-estul Asiei şi dincolo de Peninsula Coreea”, a spus el în răspunsuri scrise la întrebările puse de ziar.

La summitul de luna trecută între Moon şi liderul nord-coreean Kim Jong Un, ambele părţi au convenit să lucreze pentru denuclearizare. Kim a afirmat în timpul acestei întâlniri că este gata să aibă un dialog cu Japonia”, a declarat Moon ziarului japonez.


Nu a existat niciun comentariu imediat din partea guvernului japonez, care a numit armele nucleare şi programele de rachete ale Phenianului cea mai mare ameninţare la adresa securităţii cu care se confruntă Japonia după Al Doilea Războiul Mondial.

Interviul cu Moon a fost realizat înaintea unui summit miercuri între Moon, premierul japonez Shinzo Abe şi prim-ministrul chinez Li Keqiang la Tokyo.

Citeşte şi: Două trenuri s-au ciocnit în Bavaria; doi morţi şi 14 răniţi

Coreea de Nord urma să fie pe ordinea de zi, dar un diplomat chinez a declarat săptămâna trecută că discuţiile vor fi despre cooperarea regională şi nu axate pe Peninsula Coreea.

Cu toate acestea, după luni de zile, relaţiile par să se fi dezgheţat între Beijing şi Phenian după vizita secretă a lui Kim la Beijing în martie, unde s-a întâlnit cu preşedintele chinez Xi Jinping.

Potrivit analiştilor, întâlnirea lui Kim cu Xi a întărit poziţia în negocieri a Coreei de Nord prin alinierea celor două ţări înaintea summitului dintre Kim şi preşedintele SUA Donald Trump în următoarele săptămâni.

Un înalt oficial nord-coreean a vizitat oraşul chinez Dalian în această săptămână, a anunţat marţi agenţia de presă sud-coreeană Yonhap, citând mai multe surse anonime.

Oficialul nord-coreean s-a deplasat cu un avion privat şi a sosit luni pe aeroportul din Dalian, pe fondul unei securităţi sporite, potrivit Yonhap, care nu l-a identificat.

În interviu, Moon a declarat că dorinţa lui Kim pentru “denuclearizarea completă” a pus bazele pentru viitorul summit între Statele Unite şi Coreea de Nord, deşi rămâne de văzut dacă vor fi conveniţi paşi concreţi la discuţii.

Citeşte şi: Un elicopter militar rusesc s-a prăbuşit în estul Siriei, piloţii au murit

Trump, pe de altă parte, a spus că va menţine sancţiunile şi presiunile asupra Nordului şi “nu va repeta greşelile administraţiilor precedente”, adăugând că poziţia sa dură a condus la această deschidere.

Potrivit lui Moon, Kim este “o persoană foarte deschisă şi practică” şi ambii lideri au ca obiectiv comun denuclearizarea Peninsulei Coreea.

“De acum înainte, bazându-ne pe încrederea noastră reciprocă profundă, vom face paşi îndrăzneţi spre pace şi prosperitate, şi unificare”, a spus Moon. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Riposta generalului Sîrskîi în scandalul cu ministrul demis al Apărării. ‘Meseria mea este războiul. Asta fac și voi continua să fac’

Șeful armatei ucrainene, Oleksandr Sîrskîi, a negat public informațiile privind existența unui conflict cu fostul ministru al Apărării, Mihailo Fedorov, generalul afirmând că discuțiile...

R.Moldova va aplica standarde internaționale de siguranță pentru navele de pescuit

Guvernul a aprobat astăzi proiectul de lege privind aderarea Republicii Moldova la Acordul de la Cape Town din 2012, unul dintre cele mai importante...

MApN de la București dezminte un fake news cu ruși care ar fi făcut inspecții în unitățile militare din România

Ministerul Apărării Naționale (MApN) afirmă că informațiile potrivit cărora reprezentanți ai Federației Ruse ar fi inspectat unități militare din România în anul 2023 sunt...

Școlile din Republica Moldova vor trece din subordinea consiliilor raionale în cea a Ministerului Educației

Guvernul modifică modul de administrare a institutiilor de invatamint. Executivul a aprobat reforma "Restart în educație", care prevede înființarea a 35 de Agenții Teritoriale...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.