StiripesurseȘtirile zileiLiderul opoziţiei din Armenia a fost ales prim-ministru

Liderul opoziţiei din Armenia a fost ales prim-ministru

Publicat:

Liderul opoziţiei Nikol Pashinyan a fost ales marţi premier de către parlamentul Armeniei, fostă republică sovietică din Caucazul de Sud, care se confruntă de trei săptămâni cu proteste antiguvernamentale desfăşurate în mod paşnic, relatează AFP şi Reuters, potrivit agerpres.

Pashinyan – singurul candidat propus, deputat al opoziţiei şi fost jurnalist – a primit 59 de voturi, în condiţiile în care avea nevoie de cel puţin 53 pentru a fi ales.

Citeşte şi: Un elicopter militar rusesc s-a prăbuşit în estul Siriei, piloţii au murit

Acesta este al doilea vot în parlamentul armean în opt zile cu privire la candidatura lui Nikol Pashinyan (42 de ani), care a suferit un eşec la 1 mai, adversarii săi din Partidul Republican aflat la putere, care dispune de 58 de locuri din totalul de 105 ale parlamentului, votând în bloc împotriva sa.

Alegerea lui Nikol Pashinyan constituie punctul culminant al mişcării paşnice de protest care a scos în stradă zeci de mii de armeni din 13 aprilie împotriva fostului preşedinte Serzh Sargsyan (2008-2018), devenit pentru câteva zile premier şi forţat să demisioneze, şi a Partidului Republican al acestuia, acuzaţi că nu au luptat eficient împotriva sărăciei şi corupţiei.


Citeşte şi: Mare opozant al lui Trump, acuzat că îşi bătea iubitele!Procurorul statului New York şi-a dat demisia

Moscova, care are o bază militară în Armenia, a manifestat prudenţă faţă de această schimbare necontrolată a puterii care ar scoate această ţară de pe orbita sa, dar Pashinyan a dat asigurări că nu va rupe legăturile cu Kremlinul, potrivit Reuters.

Alegerea lui Nikol Pashinyan, care a stat o perioadă în închisoare pentru încălcarea ordinii publice, marchează o ruptură faţă de cei aflaţi la conducerea Armeniei – o ţară cu aproximativ 3 milioane de locuitori, situată între Iran şi Turcia – de la sfârşitul anilor 1990. 

Citeşte şi: Două trenuri s-au ciocnit în Bavaria; doi morţi şi 14 răniţi

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

VIDEO Doi tineri au înșelat două femei cu peste 200 de mii de lei

Doi tineri, în vârstă de 19 și 21 de ani, au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile, fiind suspectați de implicare...

Procurorii au deschis 70 de dosare care vizează Partidul Șor și structurile afiliate

Procurorii anticorupție au pornit, în ultimii șapte ani, 70 de cauze penale privind finanțarea ilegală a partidelor, coruperea alegătorilor și fraudele electorale asociate fostului...

Ministerul Justiției avertizează asupra unei noi tentative de fraudă

Ministerul Justiției avertizează cetățenii cu privire la o nouă tentativă de fraudă, în care denumirea instituției și identitatea conducerii sunt folosite în mod abuziv...

Tofan ‘taie-n carne vie’: Ministerele trebuie să propună rapid reduceri de cheltuieli

Premierul Vasile Tofan a cerut ministerelor și agențiilor din subordine să prezinte, până la 22 septembrie, propuneri pentru optimizarea aparatului de stat. Solicitarea a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.