StiripesurseȘtirile zileiDmitri Medvedev, din nou premier al Federaţiei Ruse după votul din...

Dmitri Medvedev, din nou premier al Federaţiei Ruse după votul din Duma de Stat

Publicat:

Dmitri Medvedev a devenit din nou premier al Federaţiei Ruse, după ce Duma de Stat, camera inferioară a parlamentului rus, a votat marţi în favoarea candidaturii care i-a fost înaintată de preşedintele rus Vladimir Putin, informează AFP şi TASS, potrivit agerpres.

În favoarea candidaturii lui Dmitri Medvedev s-au pronunţat 374 din totalul celor 433 de deputaţi, iar împotrivă – 56.

Citește și : Toată lumea aşteaptă cu sufletul la gură decizia lui Trump privind acordul nuclear cu Iranul

Luni, imediat după reînvestire, preşedintele Vladimir Putin a înaintat candidatura lui Dmitri Medvedev către Duma de Stat, pentru a obţine acordul acesteia. Au urmat consultări ale candidatului cu fracţiunile parlamentare, în urma cărora partidele “Rusia Unită” şi Liberal-Democrat au declarat că îl vor susţine pe Medvedev, în timp ce comuniştii şi “Rusia Justă” au anunţat că vor vota împotrivă.

Dmitri Medvedev a fost premier al Federaţiei Ruse pe parcursul întregii preşedinţii a lui Vladimir Putin, din 8 mai 2012.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Rusia impune noi restricții pentru avioanele civile

Rusia a redus aproape la jumătate altitudinea maximă permisă pentru avioanele civile în spațiul aerian al Moscovei și a interzis zborurile de tranzit prin...

ANRE propune scumpirea gazelor

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică propune majorarea tarifului la gaze naturale pentru consumatorii casnici cu peste 5 lei/metru cub. Proiectul de hotărâre al...

Cetățenii din Mauritius și Seychelles pot intra FĂRĂ viză în R. Moldova

Cetățenii din Mauritius și Seychelles pot intra, ieși și tranzita teritoriul Republicii Moldova fără viză. Acestea sunt singurele două state africane incluse de Ministerul...

Patru formațiuni politice afiliate fostului Partid „Șor” au fost dizolvate de instanță

Curtea de Apel Centru a dispus dizolvarea partidelor „Șansă”, „Renaștere”, „Victorie” și Forța de Alternativă și de Salvare a Moldovei. Instanța a constatat că...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.