StiripesurseȘtirile zileiONU avertizează în legătură cu creşterea numărului de atacuri împotriva centrelor...

ONU avertizează în legătură cu creşterea numărului de atacuri împotriva centrelor electorale din Afganistan

Publicat:

Misiunea ONU de Asistenţă în Afganistan (UNAMA) a avertizat în legătură cu riscul creşterii numărului de atacuri asupra centrelor de înregistrare a alegătorilor pentru scrutinul programat în luna octombrie în Afganistan, relatează vineri dpa, potrivit agerpres.

Potrivit raportului publicat joi de UNAMA, 23 incidente violente legate de alegeri, inclusiv atacuri coordonate asupra centrelor electorale, au fost înregistrate începând cu data de 14 aprilie, odată cu lansarea procesului de înregistrare a alegătorilor.

Citeşte şi: Fraudă cu paşapoarte în Ungaria: Washingtonul intenţionează să ridice scutirea de viză (presă)

Tadamichi Yamamoto, reprezentantul special al secretarului general al ONU pentru Afganistan, s-a referit la aceste incidente ca fiind “atacuri împotriva democraţiei”.

Conform ONU, victimele au fost majoritatea civili, în total 271 de persoane fiind ucise sau rănite în atacuri.


Cel mai sângeros atac având legătură cu alegerile a avut loc într-un centru de înregistrare în cartierul Dasht-e-Barche, din vestul capitalei Kabul – o zonă predominantă şiită – pe 22 aprilie, când 60 de persoane au fost ucise. Statul Islamic a revendicat atacul prin intermediul agenţiei sale de propagandă Amaq.

Aproape 75% dintre incidente au avut loc în moschee şi şcoli care sunt utilizate ca centre de înregistrare a alegătorilor, conform raportului ONU.

Citeşte şi: Franța contrează puternic SUA: Sancţiunile americane împotriva companiilor europene sunt ‘inacceptabile’

Mai mult de 40% dintre secţiile de votare pentru alegerile legislative din Afganistan ar putea fi ţinta unor atacuri care ar afecta rata de participare la scrutin, a avertizat la sfârşitul lunii martie o autoritate pentru monitorizarea alegerilor.

Aceste alegeri sunt primele de la disputatele alegeri prezidenţiale din 2014. Alegerile ar fi trebuit să aibă loc în urmă cu trei ani pentru a-i înlocui pe cei 249 de deputaţi, care îşi desfăşoară activitatea din 2010, în pofida unei reputaţii proaste, care include acuzaţii de corupţie şi dezinteres. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Razii pe râul Prut pentru combaterea pescuitului ilegal

Inspectorii de mediu din Ungheni, în comun cu angajații Sectorului Poliției de Frontieră Valea Mare, au desfășurat razii de prevenire și combatere a pescuitului...

Militarul rănit în timpul instruirilor va fi operat. În ce stare se află

Starea generală a militarului rănit, în această după-amiază, de către un coleg în timpul instruirilor,  este satisfăcătoare. Potrivit doctorilor, el este conștient și se...

Putin convoacă alegeri legislative pe 20 septembrie

Președintele rus Vladimir Putin a convocat alegeri legislative pe 20 septembrie în contextul scăderii continue a popularității sale și a partidului Kremlinului, Rusia Unită,...

Atenție! Escrocii telefonici își schimbă tactica

Escrocii telefonici nu mai pot fi recunoscuți doar după faptul că vorbesc în limba rusă. Metodele folosite de aceștia devin tot mai sofisticate. Infractorii...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.