StiripesurseCultură și MediaDiverseReziduuri de pe vase ceramice pre-hispanice, descoperite în Guatemala, conţin urme...

Reziduuri de pe vase ceramice pre-hispanice, descoperite în Guatemala, conţin urme de nicotină

Publicat:

Reziduuri de pe vase ceramice pre-hispanice, descoperite în Guatemala, conţin urme de nicotină

Reziduuri de pe vase ceramice pre-hispanice descoperite de arheologi în Guatemala conţin urme de nicotină, relevă o nouă analiză chimică, transmite Livescience.com.

Arheologii au descoperit vasele în zona arheologică Cotzumalhuapa, unul dintre “cele mai mari oraşe” din Mesoamerica în Perioada Clasică Târzie (650 – 950 d.Hr.), potrivit unui studiu publicat luni (4 martie) în revista Antiquity, potrivit stiripesurse.ro.

Citește și: SIS trimite o nouă tranșă de dosare la Arhive

Deşi potrivit primelor relatări coloniale şi studiilor anterioare consumul de tutun a apărut din Mesoamerica, până în prezent nu existau prea multe dovezi fizice ale acestei practici, se arată într-un comunicat.

“Ştiam că tutunul a fost o substanţă foarte importantă folosită pentru o varietate de scopuri ritualice şi terapeutice în vechea Mesoamerică şi în întreaga Lume Nouă”, a declarat în comunicat coautorul studiului, Oswaldo Chinchilla Mazariegos, profesor asociat de antropologie şi director al studiilor de licenţă în arheologie la Universitatea Yale. “Cu toate acestea, dovezile arheologice sunt puţine, deoarece rămăşiţele de tutun rareori se păstrează bine”.


Pentru realizarea studiului, arheologii au analizat vase descoperite lângă situl El Baúl din zona arheologică Cotzumalhuapa în 2006 şi 2007. Aceştia au testat chimic mostre prelevate din interiorul a şapte vase, iar trei dintre ele au ieşit pozitive la urme de tutun. Cercetătorii au fost surprinşi de rezultate, deoarece forma înaltă şi îngustă a vaselor era similară celei folosite de obicei pentru a păstra lichide, ceea ce ar putea însemna că, în loc să fie “fumat sub formă de frunze uscate sau inhalat sub formă de pulbere”, tutunul “ar fi putut fi consumat şi sub formă de infuzie lichidă”, potrivit aceluiaşi comunicat.

Este, de asemenea, posibil ca oamenii din cultura acestor locuri să fi băut infuzia lichidă în timp ce fie fumau, fie inhalau tutunul, au concluzionat cercetătorii.

Ingerarea unor concentraţii mari de nicotină poate fi toxică şi chiar letală, astfel că un amestec de băuturi sugerează că tutunul era folosit în timpul ritualurilor ca “narcotic pentru a induce somnul profund, viziuni şi transe divinatorii”, au notat cercetătorii în studiu. Există dovezi anterioare care arată că aztecii şi indigenii din insulele Caraibe luau parte, de asemenea, la ritualuri în care era folosită nicotina.

“Am sperat că analiza reziduurilor din interiorul acestor vase bine conservate va dezvălui detalii despre utilizarea plantelor în activităţile ritualice”, a declarat Chinchilla Mazariegos în comunicat.

Citeşte şi: Serebrian îi ironizează pe separatişti: Putin s-ar putea să „scape o lacrimă” pentru Transnistria – Stiripesurse.md

Vasele de ceramică au fost descoperite în apropierea rămăşiţelor băilor cu aburi de la Cotzumalhuapa, ceea ce reprezintă o dovadă în plus că infuziile de tutun ar fi putut fi folosite în ritualuri de purificare, au notat autorii studiului.

Descoperirea oferă, de asemenea, dovezi clare că utilizarea tutunului în Americi a început mai devreme decât credeau experţii. Cu toate acestea, acesta nu este cel mai vechi exemplu cunoscut de utilizare a tutunului; un studiu din 2021 bazat pe seminţe carbonizate descoperite în deşertul din Utah a stabilit că oamenii fumau tutun cu cel puţin 12.000 de ani în urmă.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Vasile Tofan: Reforma justiției trebuie să continue, chiar dacă procesul implică întârzieri și dificultăți

Reforma justiției trebuie să continue, chiar dacă procesul implică întârzieri și dificultăți, a declarat premierul desemnat Vasile Tofan în cadrul ședinței de astăzi a...

Ambasadorul Moldovei, convocat la MAE rus pentru presupuse încălcări ale Convenției de la Viena

Ministerul Afacerilor Externe de la Chișinău a confirmat convocarea ambasadorului Lilian Darii la Ministerul rus de Externe. Instituția a reiterat, în contextul evoluțiilor recente...

VIDEO Prima ședință a noului guvern ar putea avea loc chiar mâine

Prima ședință a noului Executiv ar putea avea loc chiar mâine, imediat după învestire. Anunțul a fost făcut de președintele Parlamentului, Igor Grosu, care...

Costiuc nu-i dă prea multe zile viitorului Guvern: „Pleacă mai repede decât celălalt”

Președintele fracțiunii parlamentare „Democrația Acasă”, Vasile Costiuc, anticipează că Guvernul Tofan nu va rămâne prea mult timp la guvernare și își va da demisia...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.