StiripesurseCultură și MediaDiverseStella McCartney atrage atenţia asupra a efectelor nocive ale modei asupra...

Stella McCartney atrage atenţia asupra a efectelor nocive ale modei asupra mediului

Publicat:

Stella McCartney atrage atenţia asupra a efectelor nocive ale modei asupra mediului

Stella McCartney şi-a atras publicul într-o seră uriaşă dintr-un parc parizian pentru prezentarea colecţiei sale de pret-a-porter toamnă/iarnă 2024, propunând, sub lumina puternică a soarelui, creaţii realizate din materiale reciclate, notează Reuters.

Imagini ale unor iceberguri care se topesc au defilat pe ecranele defilării, în timp ce pe coloana sonoră a răsunat vocea Oliviei Colman care dă viaţă Gaiei, zeiţa mamă a Pământului, care întreabă publicul “ce va rămâne din mine după voi?”, potrivit stiripesurse.ro.

Citește și: SIS trimite o nouă tranșă de dosare la Arhive

Modelele au defilat pe podium în costume cu o croială lejeră, umeri proeminenţi şi pantaloni cu talie joasă, în rochii mătăsoase tăiate asimetric, trench-uri din materiale care imită pielea, dar şi în paltoane masive, asemănătoare unor pelerine, realizate din patch-uri de lână.

După defilare, McCartney a făcut fotografii cu mai mulţi invitaţi, printre care tatăl său, Paul McCartney, şi colegul său din trupa The Beatles, Ringo Starr, modelul Paris Jackson sau actriţa Charlotte Rampling, înainte de a se întâlni cu jurnaliştii.


Întrebările s-au axat pe mediu, iar McCartney a declarat că preferă pozitivitatea în locul furiei atunci când vine vorba de mesajele transmise.

“Este una dintre cele mai dăunătoare industrii de pe planetă şi ne comportăm ca şi cum nu ar fi aşa”, a declarat ea despre industria modei, precizând că ideea prezentării sale a fost de a transmite un “memento politicos” şi de a oferi câteva soluţii.

Directorul general al grupului LVMH, Antonio Belloni, a asemănat rolul lui McCartney în cadrul acestuia cu cel al unei “muze” pe teme legate de mediu, invocând experienţa îndelungată în domeniu a creatoarei de modă.

Citeşte şi: Serebrian îi ironizează pe separatişti: Putin s-ar putea să „scape o lacrimă” pentru Transnistria – Stiripesurse.md

McCartney şi-a fondat brandul în 2001 cu angajamentul de a nu folosi în creaţiile sale piele sau blană, iar în 2019 s-a alăturat LVMH.

Săptămâna Modei de la Paris se desfăşoară până pe 5 martie, iar marile branduri Chanel şi Louis Vuitton vor defila în ultima zi a evenimentului.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Tofan vrea ca prima vizită oficială în calitate de premier să fie în România

Premierul Vasile Tofan a declarat că și-ar dori ca prima sa vizită oficială în calitate de șef al Executivului să fie în România, însă...

CNA face percheziţii de amploare într-o schemă de trucare a licitațiilor

Ofițerii Centrului Național Anticorupție desfășoară circa 30 de percheziții în mai multe localități într-un dosar de abuz de serviciu și obținere frauduloasă a mijloacelor...

Dumitru Ciorici este noul purtător de cuvânt al Guvernului

Jurnalistul Dumitru Ciorici va ocupa funcția de purtător de cuvânt al Guvernului Republicii Moldova. Anunțul a fost făcut de premierul Vasile Tofan într-o postare...

Vreme mai rece și ploi puternice în unele zone

Meteorologii prognozează ploi, inclusiv puternice, în unele zone ale țării. Maximele termice vor varia între +18 și +21 de grade, iar cele minime între...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.