StiripesurseExterneTraian Băsescu îşi anunţă retragerea din viaţa politică

Traian Băsescu îşi anunţă retragerea din viaţa politică

Publicat:

Traian Băsescu îşi anunţă retragerea din viaţa politică

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, datorită căruia sute de mii de moldoveni au devenit și cetățeni români, renunță la politică. „După încheierea mandatului de europarlamentar, mă voi ocupa de o fundație ce va aduce școlari la Bruxelles ca să vadă Parlamentul European”, a precizat Băsescu într-un interviu oferit pentru Digi24.

Citeşte şi: Fostul preşedinte al României trage un semnal de alarmă: ‘Putin ocupă Transnistria într-o noapte, dar nu o poate ține nici măcar trei zile’ – Stiripesurse.md

Traian Băsescu are 72 de ani și a fost primar general al municipiului Bucureşti din anul 2000 până în 2004. La alegerile locale din 2004 el a câştigat un nou mandat de primar, la care însă a renunţat după ce a câştigat prezidenţialele din acelaşi an. La alegerile din 2009 a obținut un al doilea mandat în fruntea statului, încheiat în 2014.

Traian Băsescu îşi anunţă retragerea din viaţa politică

În perioada celor două mandate, Băsescu a fost foarte popular și în Republica Moldova, în special, pentru simplificarea procedurii de obținere a cetățeniei române. Mai mult, în 2016, Traian Băsescu și soția lui au devenit cetățeni ai Republicii Moldova, printr-un decret semnat de președintele de atunci, Nicolae Timofti. Doar că soții Băsescu nu s-au bucurat de pașaport moldovenesc decât câteva luni. Ales șef de stat, Igor Dodon le-a retras cetățenia, motivând că Băsescu ar vrea să lichideze statul Republica Moldovaev view.aspx?cc=RO%2FB%2F683506&am uid=72233850ad2441faafd4c0d547564836&cet=9&zone=AC02816F BC3B 48EF 9DB9 9E59FB474F1B&rule=0BFECD85 35E3 4137 B234 81BD3BEBC1C2&requestId=19ccb69a 22a5 4850 9b6c bbeb233ff5a5&hp=1078376575&page=tv8

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Percheziții de amploare la MoldATSA într-un dosar de corupție și abuz în serviciu

Ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) efectuează percheziții la Întreprinderea de Stat „MoldATSA”, în cadrul unei cauze penale privind presupuse fapte de corupție și abuz...

Trafic aglomerat la vămile Leușeni și Sculeni

Poliția de Frontieră anunță că, la această oră, în punctele de trecere Leușeni și Sculeni se înregistrează un flux sporit de călători și mijloace...

România se numără printre statele UE cu cele mai mari creșteri de prețuri la carburanți

România se numără printre statele UE care au înregistrat cele mai mari creșteri de prețuri la carburanți și lubrifianți pentru transportul personal în luna...

Proiectele mari de infrastructură și investiții capitale vor fi accelerate

Procesul de implementare a proiectele mari de infrastructură și investiții capitale va fi monitorizat prin evaluări săptămânale, astfel încât desfășurarea lucrărilor să fie accelerată....

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.