StiripesurseȘtirile zileiMyanmar: Cel puţin 19 persoane au fost ucise în confruntările dintre...

Myanmar: Cel puţin 19 persoane au fost ucise în confruntările dintre armată şi rebeli înarmaţi

Publicat:

Cel puţin 19 morţi s-au înregistrat sâmbătă în Myanmar în confruntările dintre armată şi rebeli înarmaţi, potrivit unui bilanţ al armatei din ţara asiatică, ce se confruntă cu numeroase gherile etnice, relatează AFP, potrivit agerpres.

”Un număr de 19 persoane au fost ucise în lupte” în nordul Myanmarului, a declarat o sursă militară pentru agenţia franceză de presă, precizând că ”există şi 24 de răniţi, bărbaţi şi femei”.

Citește și : Grupul german Volkswagen cheamă în service 410.000 de maşini din cauza unei probleme la centurile de siguranță

Armata nu a precizat câţi rebeli, militari şi civili figurează printre victime. Dar Thanung Tun, un responsabil al unei organizaţii neguvernamentale locale care a participat la evacuarea răniţilor către spitalul din oraşul Muse (nord-est), a evocat prezenţa unor civili, inclusiv femei, dintre care una însărcinată, printre morţi.

Luptele au avut loc sâmbătă dimineaţa, într-un sat din apropiere de Muse, între armată şi gruparea rebelă TNLA.


Citește și : UE îi cere Muntenegrului să investigheze cu atenţie atacul asupra jurnalistei de investigaţii Olivera Lakic

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

VIDEO Un sfert dintre pensionarii din Moldova încă lucrează

După zeci de ani dedicați profesiei, mulți pensionari din Republica Moldova aleg să muncească în continuare, fie pentru a-și acoperi cheltuielile, fie pentru a...

Ani grei de închisoare pentru un bărbat prins cu 700 de grame de marijuana

Un bărbat de 45 de ani din Șoldănești a fost condamnat la 10,6 ani de închisoare, după o captură de peste 700 de grame...

R. Moldova, pe locul 45 în clasamentul celor mai puternice pașapoarte din lume

Pașaportul moldovenesc ocupă locul 45 în clasamentul mondial Henley Passport Index 2026. Cetățenii moldoveni pot călători în 120 de destinații fără viză sau cu...

Noul ministru al Agriculturii neagă orice legătură cu PDM

Noul ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare, Radu Musteață, respinge informațiile potrivit cărora ar fi avut legături cu fostul Partid Democrat, condus de oligarhul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.