StiripesurseSocialViitorul european, dezvoltarea economiei și întărirea securității statului, discutate la Paris...

Viitorul european, dezvoltarea economiei și întărirea securității statului, discutate la Paris de șefa statului cu autoritățile franceze

Publicat:

Viitorul european, dezvoltarea economiei și întărirea securității statului, discutate la Paris de șefa statului cu autoritățile franceze

În cadrul vizitei de lucru în Republica Franceză, Președinta Maia Sandu a discutat despre viitorul Republicii Moldova în UE, cooperarea economică și inițiative concrete pentru a întări securitatea țării noastre. După discuția cu Președintele Emmanuel Macron, șefa statutului a declarat: „Franța și Președintele Macron, personal, se numără printre cei mai apropiați susținători ai Republicii Moldova”.  Cei doi șefi de stat au susținut declarații de presă și au semnat o declarație comună . 

Lidera de la Chișinău, de asemenea, a avut discuții cu Yael Braun-Pivet, Președinta Adunării Naționale, și cu grupul de prietenie din cadrul legislativului francez, unde a salutat traiectoria pozitivă a cooperării parlamentare între cele două state.

Citește și: Nosatîi despre Acordul semnat la Paris și modernizarea Armatei Naționale

În cadrul vizitei efectuate la Paris, au fost semnate trei documente: acordul privind cooperarea în domeniul apărării care actualizează documentul semnat în 1998; foaia de parcurs privind cooperarea economică pentru următorii șase ani unde sunt stabilite acțiuni comune care vor încuraja creșterea investițiilor și a comerțului între țările noastre; și un acord prin care Agenția Franceză pentru Dezvoltare (AFD) va oferi Moldovei finanțare în valoare de 40 de milioane de euro și un grant de 1,2 milioane de euro pentru fortificarea sectorului forestier.

„Fondurile alocate de partenerii francezi ne vor ajuta să plantăm păduri, inclusiv să cumpărăm echipamente și utilaje necesare și să realizăm reforma fondului silvic conform standardelor europene”, a afirmat Președinta după discuția cu Rémy Rioux, Directorul General al AFD.


Vizita a inclus și o discuție cu  Mathias Cormann, Secretarul General al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), în cadrul căreia interlocutorii au lansat planul de acțiuni între Moldova și OCDE pentru perioada anilor 2024-2027. Acesta include preluarea de instrumente legale, sprijin analitic și evaluări a politicilor în domenii precum mediul de afaceri, gestionarea întreprinderilor de stat, agricultură, mediu, energetică, taxe și fiscalitate, anticorupție, reforma justiției, administrație publică, educație, managementul asistenței de dezvoltare. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Două mari companii româneşti se află pe lista celor care ar urma să investească peste 1 miliard de euro în R. Moldova

Două mari companii de renume, cu capital românesc, vor investi major în dezvoltarea Republicii Moldova. În acest sens, la Chișinău au fost semnate proiectele...

‘Analiză la sânge’ a dezastrului din sistemul de sănătate al Transnistriei

În luna iunie, de la Facultatea de Medicină a Universității de „stat” din stânga Nistrului vor absolvi aproximativ 100 de studenți. Dintre aceștia, 55...

Turneu internațional de Judo la Ocnița

Aproximativ 270 de tineri judocani și-au demonstrat talentul la un turneu internațional, organizat în nordul Republicii Moldova. Sportivi din România și Ucraina au fost...

Horoscopul zilei

Ziua de 5 iunie vine cu o energie intensă, marcată de influențe astrale care scot la suprafață emoții ascunse și decizii amânate. Luna activează...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.