StiripesurseExterneZbor de groază deasupra Pacificului: 13 persoane au ajuns la spital

Zbor de groază deasupra Pacificului: 13 persoane au ajuns la spital

Publicat:

Zbor de groază deasupra Pacificului: 13 persoane au ajuns la spital

Treisprezece pasageri ai unui zbor cu plecare din Sydney, Australia, au fost spitalizaţi după ce avionul în care se aflau, cu destinaţia Santiago de Chile şi escală la Auckland, Noua Zeelandă, a suferit luni un “incident tehnic” ce a provocat turbulenţe puternice, au anunţat serviciile de urgenţă şi compania aeriană LATAM, transmit AFP şi Reuters, potrivit stiripesurse.ro.

Zborul LA800 “a suferit un incident tehnic în timpul călătoriei, care a provocat o mişcare puternică. Aeronava a aterizat, după cum era prevăzut, pe aeroportul din Auckland”, potrivit companiei LATAM, cu sediul în Chile.

Citeşte şi: Lista câştigătorilor celei de-a 96-a ediţii a premiilor Oscar – Stiripesurse.md

Serviciile de urgenţă au precizat că au fost alertate în jurul orei locale 16:00 (03:00 GMT) şi au intervenit la aeroport cu cinci ambulanţe.

“Echipajele noastre de ambulanţă au evaluat şi au tratat aproximativ 50 de pacienţi, dintre care unul se afla în stare gravă”, a declarat Gerard Campbell de la Ambulanţa Hato Hone St John din Noua Zeelandă, adăugând că 13 persoane au fost transportate la spital.


Zbor de groază deasupra Pacificului: 13 persoane au ajuns la spital

Un purtător de cuvânt din cadrul serviciului de ambulanţă a confirmat pentru Reuters că un pacient se află în stare gravă, iar restul victimelor au suferit răni uşoare până la moderate.

O pasageră citată de NZ Herald a declarat că în timpul zborului a avut loc o “mică cădere rapidă”.

Boeing şi LATAM nu au răspuns imediat la solicitările Reuters de a oferi detalii privind cauza şi natura incidentului.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Viitorii procurori și judecători care nu obțin media 8.00 vor avea dreptul să susțină repetat evaluarea

Candidații la funcția de judecător sau procuror care nu obțin media generală de cel puțin 8.00 la examenul final al Institutului Național al Justiției...

Victoria Furtună, după perchezițiile de la MoldATSA: ‘Fie la nivel local, fie la instituții centrale, fiecare denunț contează’

Președinta Partidului Politic „Moldova Mare”, Victoria Furtună, a reacționat după efectuarea unor percheziții la Î.S. „MoldATSA”, afirmând că sesizările și implicarea cetățenilor pot contribui...

Funcționarii publici își consolidează capacitățile pentru parcursul european al R.Moldova

Procesul de extindere a Uniunii Europene, strategiile de negociere cu instituțiile europene și experiența altor state candidate sunt analizate de secretarii de stat din...

Reuters: SUA investighează dacă Rusia a ajutat Iranul să lovească baze secrete ale CIA

Serviciile de informații americane investighează dacă Rusia a sprijinit Iranul în atacurile cu drone asupra unor facilități ale CIA din Orientul Mijlociu, inclusiv prin...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.