StiripesursePoliticăUn consulatul onorific al Moldovei a fost inaugurat în Principatul Monaco

Un consulatul onorific al Moldovei a fost inaugurat în Principatul Monaco

Publicat:

 

Un consulatul onorific al Moldovei a fost inaugurat în Principatul Monaco

Reprezentanța va fi condusă de consulul onorific Iacopomichele Cassiano, numit recent în această funcție de autoritățile Republicii Moldova.

Ambasadoarea Republicii Moldova în Franța, Corina Călugăru, a evocat interesul autorităților naționale de a dinamiza și a diversifica relațiile moldo-monegasce, prin valorificarea potențialului și a oportunităților de cooperare dinte cele două state, concretizat inclusiv prin extinderea rețelei consulare onorifice și numirea unui consul onorific la Monaco.

Un consulatul onorific al Moldovei a fost inaugurat în Principatul Monaco

Principatul Monaco este un oraș-stat situat pe Riviera Franceză din Europa de Vest, cu ieșire la Marea Mediterană. Este una din cele mai populate state din lume. Nu face parte din Uniunea Europeană, dar are o relație specială cu UE consemnată printr-o serie de acorduri. Monaco este cunoscut pentru frumusețea peisajelor, dar și pentru luxul și stilul de viață asociat cu el, precum și pentru faima sa ca destinație turistică și pentru circuitul de Formula 1.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Moldova va beneficia de o nouă tranșă din Mecanismul de Reformă și Creștere

Republica Moldova a realizat peste 90% din măsurile de reformă, planificate pentru prima jumătate a anului 2026, iar rezultatele urmează să fie validate de...

Arendașii lacurilor care nu-și respectă obligațiile vor pierde contractele

„Punem capăt abuzurilor! Aproape în fiecare sat există câte un arendaș care se comportă ca și cum lacul ar fi proprietatea sa”, anunță ministrul...

Cinci întreprinderi de stat au fost propuse pentru privatizare

Cinci active aflate în proprietatea statului, inclusiv Fabrica de Sticlă din Chișinău și Hotelul „Zarea”, sunt propuse spre privatizare în cadrul noului program lansat...

Curier de droguri – reținut în flagrant la Botanica

Un bărbat de 31 de ani, locuitor al capitalei, a fost reținut de polițiștii de la Botanica, fiind suspectat de implicare în activitatea unei...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.