StiripesurseJustiţieTrei foști angajați ai structurilor de forță rămân în arest în...

Trei foști angajați ai structurilor de forță rămân în arest în dosarul de finanțare ilegală a partidelor politice 

Publicat:

 

Trei foști angajați ai structurilor de forță rămân în arest în dosarul de finanțare ilegală a partidelor politice

Curtea de Apel Chișinău a menținut joi arestul preventiv în privința tuturor figuranților în dosarul de finanțare ilegală a partidelor politice conectate la oligarhul fugar Ilan Șor și spălare de bani în care, pe 7 martie, au avut loc percheziții soldate cu ridicarea a câteva milioane de lei și mii de euro, precum și reținerea a trei foști angajați ai structurilor de forță, scrie anticorupție.md.

Pe 7 martie, ofițerii Inspectoratului Național de Investigații, sub conducerea Procuraturii Anticorupție, au anunțat despre documentarea unui grup de persoane implicat în finanțarea ilegală a partidelor politice, a grupurilor de inițiativă, a concurenților electorali și spălarea de bani săvârșită în proporții deosebit de mari.

În cadrul urmăririi penale s-a stabilit că membrii organizațiilor teritoriale primare ale unor partide politice ar fi remunerați lunar cu sume bănești care nu sunt reflectate în evidența contabilă a formațiunilor.

Conform informațiilor primare ale poliției, remunerările bănești erau transmise destinatarilor cu respectarea unor măsuri sporite de precauție în scopul asigurării anonimatului persoanelor care au rolul de a asigura distribuirea surselor bănești, activitatea fiind organizată în așa mod că fiecare persoană avea rolul său bine determinat.


Astfel, pe 1 martie, au fost reținuți în flagrant delict două persoane, care aveau rolurile de casier și curier. În momentul reținerii, asupra lor au fost depistați peste 600.000 de lei. Ulterior, ca urmare a perchezițiilor efectuate la domiciliile figuranților și în apartamentele conspirative destinate pentru depozitarea și repartizarea banilor în plicuri au fost ridicate mijloace bănești în diferită valută inclusiv cea națională de aproximativ 5.350.000 de lei.

Pentru desfășurarea activității criminale, figuranții aveau câteva apartamente conspirative în același bloc locativ. Aici, banii proveniți dubios erau puși în plicuri preluate de curieri care, cu respectarea unor reguli de confidențialitate, le transmiteau destinatarilor.

Potrivit materialelor cauzei penale, aceștia sunt membrii organizațiilor teritoriale primare ale unor partide politice, care ar fi remunerați lunar din surse tenebre pentru activitățile prestate, inclusiv pentru participarea la mitinguri și acțiuni de protest, cu realizarea sarcinilor puse.

Figuranții, foști angajați ai structurilor de forță, au fost arestați pentru 30 zile și pentru 72 de ore și dețin calitatea de învinuiți de comiterea faptelor ce țin de finanțarea ilegală a unor partide politice.

Procuratura Anticorupție a anunțat despre 28 de percheziții la diferiți reprezentanți ai diferitor formațiuni politice din câteva sectoare și suburbii din mun. Chișinău. În cadrul documentării s-a stabilit că în perioada decembrie 2023 – ianuarie 2024, președinții sectoarelor au primit bani de la curieri și repartizat activiștilor câte 5.000 de lei. Suma totală repartizată a fost de aproximativ 3,5 milioane de lei.

Banii au fost repartizați activiștilor pentru participarea la diferite manifestații și proteste organizate de partid în septembrie 2023, precum și pentru agitația făcută de către aceștia în campania electorală pentru alegerile locale din 2023 în Republica Moldova.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

71% dintre israelieni nu cred că Trump i-ar apăra în cadrul acordului cu Iranul

Doar 11% afirmă că Israelul a câștigat războiul. Donald Trump afirmă că, „cel mai probabil”, îl va susține pe Netanyahu, dar dorește să afle și...

Rusia suferă o serie de înfrângeri în politica sa externă

Foști angajați ai corpului diplomatic rus își amintesc încă cum ministrul lor de externe, Serghei Lavrov, "era cel mai bun", modelul de urmat pentru...

Germania ar putea majora vârsta de pensionare la 70 de ani

Germania analizează o reformă majoră a sistemului de pensii, care ar putea duce la creşterea graduală a vârstei de pensionare până la 70 de...

Iranul îi arată lui Trump cât de dificil va fi să facă pace

Primele încercări ale vicepreședintelui JD Vance de a purta negocieri în Elveția pentru a transforma memorandumul de înțelegere convenit cu Teheranul într-un acord permanent...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.