StiripesurseExterneGermania şi Marea Britanie condamnă 'atacul terorist' de la Moscova

Germania şi Marea Britanie condamnă ‘atacul terorist’ de la Moscova

Publicat:

Germania şi Marea Britanie condamnă ‘atacul terorist’ de la Moscova

Germania şi Marea Britanie au condamnat sâmbătă “atacul terorist” de vineri de la Moscova, care a făcut peste 90 de morţi şi a fost revendicat de gruparea jihadistă Statul Islamic (SI), relatează AFP.

Într-o postare pe reţeaua socială X, cancelarul german Olaf Scholz a condamnat “teribilul atac terorist asupra unor spectatori nevinovaţi la un concert la Moscova”, potrivit stiripesurse.ro.

Citește și: Galbur: „Reunificarea cu România – unica soluție”

“Gândurile noastre sunt alături de familiile victimelor şi de toţi răniţii”, a adăugat Scholz.

Ministrul german de externe, Annalena Baerbock, a condamnat, la rândul său, “teroarea laşă şi inumană, oriunde ar fi”, spunând că este alături de familiile victimelor.


“Oameni nevinovaţi care voiau doar să meargă la un concert rock au fost ucişi cu sânge rece”, a scris ea pe X. “Suntem cu toată inima alături de locuitorii Rusiei”, a adăugat şefa diplomaţiei germane.

Ministrul german al Economiei, Robert Habeck, a transmis, de asemenea, “condoleanţe victimelor şi familiilor acestora”, cerând “clarificarea rapidă a contextului” atacului.

De la Londra, ministrul britanic de externe, David Cameron, a condamnat la rândul său “atacul terorist mortal”.

“Regatul Unit condamnă în termenii cei mai fermi atacul terorist mortal”, a scris Cameron într-un mesaj postat pe reţeaua X.

“Transmitem sincere condoleanţe (…) familiilor numeroaselor victime. Nimic nu poate justifica o astfel de violenţă”, a adăugat el.

Kremlinul a anunţat sâmbătă arestarea a 11 persoane, inclusiv a celor “patru” atacatori, după atacul armat, în timp ce anchetatorii au anunţat că bilanţul victimelor a ajuns la 93 de morţi şi au atras atenţia că ar putea creşte.

Citește și: Condițiile moderne de trai au ajuns la Cociulia

Asaltul, despre care mass-media ruse au început să relateze în jurul orei 20:15 la Moscova (17:15 GMT), a fost executat de mai mulţi indivizi înarmaţi la Crocus City Hall, o sală de concerte situată în Krasnogorsk, la periferia nord-vestică a capitalei ruse.

Nu au fost oferite informaţii cu privire la numărul de persoane potenţial prinse în interior.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Evenimentele Zilei de 24 iulie în Istorie

24 iulie este a 205-a zi a calendarului gregorian și a 206-a zi în anii bisecți. Sărbătorile Zilei de 24 iulie (BOR) Sfânta Mare Muceniță Hristina;...

Horoscop 24 iulie 2026

Ziua aduce optimism, energie și oportunități pentru mai multe zodii. Taurii pot primi o veste bună legată de bani sau investiții, Scorpionii au șansa...

Statuie inedită la New York: Hot Dog gigant, ‘servit’ în mijlocul Times Square

O sculptură gigantică în formă de hot-dog a revenit în Times Square din New York. Artiștii au dezvelit, miercuri statuia „Hot Dog: The Second...

Cazurile de gonoree rezistentă la antibiotice, în creștere în Europa. Ce țări sunt cele mai afectate

Gonoreea rezistentă la antibiotice se răspândește în Europa, iar oficialii din domeniul sănătății avertizează că infecțiile sunt transmise din ce în ce mai mult...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.