StiripesurseSocialInstitutul de Oncologie a primit un echipament medical care introduce o...

Institutul de Oncologie a primit un echipament medical care introduce o nouă metodă de diagnosticare

Publicat:

Institutul de Oncologie a primit un echipament medical care introduce o nouă metodă de diagnosticare

Organizația Internațională pentru Migrație în Moldova a facilitat livrarea unui nou echipament medical Institutului de Oncologie în cadrul unui proiect finanțat de Serviciul pentru Instrumente de Politică Externă al Comisiei Europene.

Este vorba despre sistemul de sondare gamma CENNA-500W care va fi utilizat în intervenții chirurgicale oncologice în care este indicată biopsia ganglionului limfatic santinelă, precum cancerul mamar, melanomul și anumite tipuri de cancere ale capului și gîtului, transmite IPN.

Șeful secției de cancer de piele și melanom din cadrul Institutului Oncologic, Victor Ciuperca, a declarat că instituția medicală nu a avut pînă acum un astfel de dispozitiv și că sonda Gamma va garanta o nouă abordare și o nouă tehnică pentru pacienți, inclusiv pentru refugiații ucraineni.

Citește și: Astăzi, 31 martie este ultima zi când polița de asigurare medicală poate fi cumpărată la preț redus

„Acest dispozitiv ne va permite să implementăm metoda de detectare precoce a ganglionului limfatic santinelă în conformitate cu protocoalele clinice naționale și internaționale aprobate. Vom putea să evaluăm corect stadiul bolii oncologice și să aplicăm în timp util un tratament eficient pentru cancerul de piele, mamar, ginecologic și de col uterin.


Vom avea posibilitatea de a combina tratamentul chirurgical cu tratamentul prin polichimioterapie și radioterapie, de a reduce dizabilitatea datorată bolilor oncologice și de a crește durata de supraviețuire a pacienților oncologici. Aceasta este o metodă de diagnosticare care va fi implementată pentru prima dată în Institutul Oncologic și în Republica Moldovaˮ, a spus Victor Ciuperca.

Donația, în valoare de 450 000 de lei, face parte din Proiectul „Consolidarea capacităților și serviciilor naționale pentru a asigura accesul refugiaților ucraineni la protecție, educație și servicii de sănătate de calitate, precum și la oportunități mai mari de incluziune socio-economicăˮ, implementat de OIM în Republica Moldova pentru a susține Ministerul Sănătății și Institutul Oncologic, în special prin acoperirea directă a costurilor cheltuielilor medicale excepționale și pentru a garanta diagnosticarea și tratamentul oncologic pentru refugiați, cetățeni ai țărilor terțe și refugiați ucraineni.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

Exporturile de floarea-soarelui din Moldova au atins un nou record

Floarea-soarelui a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani la export în sezonul agricol 2025-2026. Atât cantitatea exportată, cât și valoarea livrărilor...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.