StiripesurseCultură și MediaDiversePopulaţia de urşi bruni continuă să crească în Pirinei

Populaţia de urşi bruni continuă să crească în Pirinei

Publicat:

Populaţia de urşi bruni continuă să crească în Pirinei

Populaţia de urşi bruni continuă să crească în Pirinei, cu 83 de exemplare recenzate în 2023, faţă de 76 în anul precedent în întregul masiv, a anunţat marţi Oficiul francez pentru biodiversitate (OFB), informează AFP.

În anii 1990, când specia era ameninţată şi nu mai rămăsese decât o mână de exemplare în lanţul muntos a fost lansată o campanie de reintroducere a urşilor bruni cu exemplare provenind din Slovenia, potrivit stiripesurse.ro.

Citește și : Liderul de onoare al democraților atenționează despre „sfârșitul” PSDE

Prezenţa lor este însă contestată de crescătorii de bovine şi ovine, care se plâng de aceşti prădători în perioada de vară, când animalele lor sunt duse pe păşunile înalte.

“Cu cel puţin 83 de exemplare detectate în 2023, mărimea populaţiei de urşi bruni din Pirinei continuă să crească treptat”, se arată în raportul OFB privind monitorizarea speciei.


Acesta se bazează pe datele colectate de reţeaua Ursul Brun, care include personal din cadrul OFB şi asociaţii specializate. Pentru a realiza această estimare sunt folosite analize genetice ale firelor de blană şi ale excrementelor, precum şi fotografii şi înregistrări video realizate cu aparatură fixă.

Prezenţa urşilor a fost observată şi în Andorra şi pe partea spaniolă a Pirineilor, în regiunile Catalonia, Aragon şi Navarra.

Raportul semnalează că numărul atacurilor urşilor asupra bovinelor şi ovinelor în Pirineii francezi a fost în 2023 “uşor mai mare decât în 2022 (+5%), crescând de la 331 la 349”, în timp ce numărul de animale ucise “a scăzut uşor faţă de 2022 (-7%), de la 590 la 552”

Cel mai recent raport anual al reţelei Ursul Brun indică, de asemenea, o creştere a populaţiei de urşi în 2023, fără a aborda însă problema consangvinităţii, care îi îngrijorează pe specialişti.

Într-un comunicat, asociaţiile membre ale reţelei au salutat creşterea populaţiei de urşi, însă şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la “creşterea consangvinităţii” şi au cerut guvernului să autorizeze noi eliberări.

Citește și : Grosu anunță o nouă inițiativă legislativă după ultima decizie a CC

“Este nevoie urgentă de sânge nou”, subliniază apărătorii urşilor. “Populaţia actuală se bazează în mare măsură pe două femele: Mellba şi Hvala. În privinţa urşilor masculi, este şi mai rău: peste 85% dintre exemplarele născute din 1996 sunt urmaşii unui singur mascul: Pyros”.

În 2020 şi 2021, patru urşi au fost ucişi ilegal (unul otrăvit, trei împuşcaţi) şi nu au fost înlocuiţi.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ion Ceban solicită intervenția Maiei Sandu în situația aprovizionării cu apă a țării

Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, anunță că va transmite o scrisoare președintei Maia Sandu, prin care solicită implicarea directă și personală în...

Salariul minim va fi majorat gradual până la 10 000 de lei

Salariul minim va fi majorat gradual astfel încât, până în anul 2030, acesta să ajungă la 10 000 de lei. Autoritățile vor demara, în...

Statele din Golf își pierd răbdarea cu Trump și îi cer să trimită trupe terestre în Iran

Aliații arabi ai Statelor Unite din Golf sunt tot mai nemulțumiți pe măsură ce conflictul cu Iranul se intensifică, afectând securitatea și economiile regiunii. În...

R. Moldova va avea un cadru legal pentru piața criptoactivelor

Guvernul a aprobat pe 22 iulie proiectul de lege privind piața criptoactivelor. Documentul prevede regulile în baza cărora vor activa persoanele și companiile care emit, tranzacționează...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.