StiripesurseSportTenisul, în fața unui turneu irepetabil în 2025: La Monte Carlo...

Tenisul, în fața unui turneu irepetabil în 2025: La Monte Carlo începe o întrecere de neratat

Publicat:

Tenisul, în fața unui turneu irepetabil în 2025: La Monte Carlo începe o întrecere de neratat

Chinuiți din cauza rezultatelor sub așteptări, respectiv probleme medicale, Djokovici și Nadal n-au mai fost văzuți pe teren de ceva vreme.

Nole a pierdut la Indian Wells pe data de 12 martie, iar Rafa s-a retras de pe tabloul Australian Open, fix înainte de startul turneului, la mijlocul lunii ianuarie. Spaniolul a apărut, ulterior, într-un demonstrativ pentru Netflix, pierzând în fața lui Alcaraz pe data de 3 martie, însă revenirea sa adevărată, în întrecerile ATP, e programată pentru această lună.

Nadal a și spus că, în acest moment, e rezervat în privința viitorului. „Am avut mereu răbdare, dar rămân fără optimism. Turneele unde vreau să joc diferă foarte mult de unde voi juca, de fapt. Sper să joc în sezonul de zgură în condiții acceptabile. Mă refer la sănătatea mea, nu la competitivitate.

Sunt turnee foarte interesante, sper să joc la Madrid. Voi juca unde voi putea, fără să pierd din vedere obiectivul meu de a fi la Roland Garros. Îmi voi asuma cele mai mici riscuri, pentru a putea juca la Roland Garros“, a spus spaniolul, potrivit Eurosport.

Concret, Nadal s-a înscris la turneul de la Monte Carlo (7-14 aprilie) care ar trebui să fie primul pas în pregătirea sa pentru sezonul de zgură. Tot aici, va reveni pe teren și Novak Djokovici. De aceea, interesul pentru această competiție e unul uriaș. Mai ales că nu se știe când va fi următoarea întrecere în care vom avea șansa de a-i urmări pe cei doi coloși ai tenisului masculin în același turneu. Cert e că, începând din 2025, după retragerea spaniolului, acest scenariu devine imposibil.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Pub-urile britanice au 275 de milioane de motive să spere că Anglia va învinge Norvegia

Avansul Angliei la Cupa Mondială unge roţile economiei şi dă un impuls cererii în pub-uri, supermarketuri, aplicaţii de livrare şi sufrageriile din întreaga ţară,...

VIDEO Alţi trei străini au fost expulzaţi din R. Moldova

Trei cetățeni ai Bangladeshului, cu vârste cuprinse între 31 și 40 de ani, au fost îndepărtați sub escortă din Republica Moldova. Aceștia nu mai...

Arendașii lacurilor vor plăti mai mult și vor fi obligați să facă investiții

Plățile pentru arenda lacurilor vor putea fi actualizate în funcție de suprafața, adâncimea și alte caracteristici ale fiecărui bazin acvatic, iar arendașii vor fi...

Cinci ani de guvernare PAS: Realizări şi eşecurile înregistrate până în prezent

Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) marchează astăzi 5 ani de la preluarea guvernării, perioadă în care a deținut majoritatea parlamentară și a format Guvernul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.