StiripesurseExterneStatul român a pus sechestru pe acţiunile Gabriel Resources

Statul român a pus sechestru pe acţiunile Gabriel Resources

Publicat:

Statul român a pus sechestru pe acţiunile Gabriel Resources

ANAF a pus sechestru pe acţiunile Gabriel Resources, după ce compania care a pierdut procesul cu statul român a anunțat că nu are fonduri pentru a plăti despăgubirile datorate României.

Sechestru pe acțiunile Gabriel Resources

Guvernul României a solicitat companiei canadiene să soluționeze hotărârea privind costurile și a menționat că va lua măsuri pentru a o pune în aplicare. Astfel, statul român a impus restricții la vânzarea sau transferul acțiunilor deținute de Gabriel Resources în filiala sa din România, Roșia Montană Gold Corporation S.A., până la soluționarea litigiului, potrivit stiripesurse.ro.

Citește și : Liderul de onoare al democraților atenționează despre „sfârșitul” PSDE

Canadienii contestă acțiunea și se plâng că nu au bani

Compania canadiană a declarat, într-un comunicat, că aceste acțiuni sunt premature și suferă de vicii de procedură, amenințând că își va apăra ferm drepturile și interesele. În prezent, Gabriel Resources ar mai dispune doar de aproximativ 2 milioane de dolari canadieni (1,5 milioane de dolari americani), dar se așteaptă ca acest sold să fie epuizat în cursul normal al activității până la sfârșitul lunii mai 2024.

„ANAF doar își face datoria”

Premierul Marcel Ciolacu a confirmat, în cursul zilei de azi, informația, afirmând că ANAF îşi face datoria, în urma câștigării procesului, și a demarat procedurile legale. „Presupun că şi ei dacă câştigau procesul, făceau la fel”, a afirmat Ciolacu despre canadieni.


Citește și : Grosu anunță o nouă inițiativă legislativă după ultima decizie a CC

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Franța, Germania și Italia, incapabile să coopereze, ar putea ajunge să dezvolte 3 avioane de luptă

Suspendarea programului Sistemului de Luptă Aeriană al Viitorului ilustrează rivalitățile strategice și economice dintre statele europene, dar și incapacitatea acestora de a utiliza avantajele...

VIDEO Recoltă bogată, dar fără ieftiniri: prețurile la produsele agricole au luat-o razna!

Prețul producției agricole moldovenești este mai mare în acest an față de anul trecut, în pofida unei recolte bogate. În timp ce cumpărătorii sunt...

Peste un miliard de copii din lume sunt expuşi la riscuri climatice multiple (UNICEF)

Aproape jumătate dintre copiii din întreaga lume, sau aproximativ 1,1 miliarde, sunt expuşi la cel puţin trei ameninţări climatice simultan, arată un raport UNICEF...

În Israel a fost lansat un partid politic pacifist

Activişti pentru pace israelieni, în mare parte membri ai organizaţiei Standing Together, o cunoscută mişcare pacifistă israeliano-arabă din Israel, au anunţat lansarea unui partid...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.