StiripesurseJustiţiePatru polițiști de frontieră, sancționați disciplinar cu concediere

Patru polițiști de frontieră, sancționați disciplinar cu concediere

Publicat:

Patru polițiști de frontieră, sancționați disciplinar cu concediere

Patru funcționari publici cu statut special ai Inspectoratului General al Poliției de Frontieră au fost sancționați disciplinar cu concediere, după ce au comis încălcări, informează Poliția de Frontieră.

„Trei polițiști de frontieră au fost sancționați pentru autorizarea trecerii ilegale a frontierei de stat prin punctul de trecere la hotarul moldo-ucrainean a cetățenilor Ucrainei, în lipsa prezenței fizice a acestora în punctul de trecere, potrivit jurnal.md.

Citește și : Liderul de onoare al democraților atenționează despre „sfârșitul” PSDE

În cazul celui de-al patrulea polițist de frontieră ce deținea funcție de conducere, s-a constatat încălcarea repetată a disciplinei de serviciu pe parcursul unui an, prin neexecutarea atribuțiilor și misiunilor personalului din subordine pe perioada schimbului”, precizează Poliția de Frontieră.

Poliția de Frontieră subliniază că astfel de comportamente NU sunt tolerate și sunt contrare misiunii instituției de a implementa politica de stat în domeniul gestionării integrate a frontierei de stat a Republicii Moldova.


Citește și : Grosu anunță o nouă inițiativă legislativă după ultima decizie a CC

„Inspectoratul are ca obiectiv asigurarea unui control eficient al frontierei, în conformitate cu standardele legale și internaționale, pentru a combate criminalitatea transfrontalieră și a asigura un nivel ridicat de securitate, în timp ce respectă în același timp drepturile fundamentale ale indivizilor și promovează libera circulație a persoanelor”, Poliția de Frontieră.

IGPF spune că a sesizat și Procuratura specializată pentru a investiga și a lua măsurile corespunzătoare în aceste cazuri.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

VIDEO Guvernul Tofan se întrunește în prima ședință

Cabinetul de miniștri, în frunte cu Vasile Tofan, are astăzi prima ședință. Pe agendă se află mai multe proiecte. Astfel, noul Guvern va examina proiectul...

CNA prezintă dovezile din dosarul licitaţiilor trucate

Centrul Național Anticorupție prezintă probe în cazul perchezițiilor desfășurate în mai multe localități din R. Moldova într-un dosar penal pornit pentru abuz de serviciu...

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Guvernul Tofan NU va majora vârsta de pensionare

Vârsta de pensionare în Republica Moldova nu va fi majorată în următorii ani. Asigurarea vine din partea prim-ministrului Vasile Tofan, care a subliniat că...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.