StiripesurseJustiţiePenitenciarul nr. 6 din municipiul Soroca a sărbătorit 74 de ani...

Penitenciarul nr. 6 din municipiul Soroca a sărbătorit 74 de ani de la fondarea instituției

Publicat:

Penitenciarul nr. 6 din municipiul Soroca a sărbătorit 74 de ani de la fondarea instituției

Astăzi, 9 aprilie 2024, Penitenciarul nr. 6 din municipiul Soroca a fost gazda unei ședințe solemne, marcând astfel 74 de ani de la fondarea instituției. Această aniversare a fost deosebită deoarece s-a sărbătorit pentru prima dată „Ziua aniversară a instituției”, evidențiind astfel contribuția și evoluția sa pe parcursul a celor 74 de ani de activitate dedicată.

La eveniment au fost prezenți invitați de onoare, printre care se numără directorul ANP, domnul Anatolie Falca, directorul adjunct al ANP, domnul Alexandru Adam, și directoarea adjunctă a ANP, doamna Liuba Jignea-Suveica. De asemenea, au fost prezenți și conducătorii de la toate structurile de forță din municipiul Soroca, subliniind astfel importanța și recunoașterea pe care instituția o are în cadrul comunității locale și naționale, potrivit observatorul.md.

Citește și : Grosu anunță o nouă inițiativă legislativă după ultima decizie a CC

Participanții la eveniment au avut oportunitatea să afle mai multe despre istoria și evoluția Penitenciarului Soroca, precum și despre contribuția și implicarea colaboratorilor săi. Prin intermediul unei mici prezentări, s-a evidențiat munca și efortul depus de echipa penitenciarului în îndeplinirea misiunii sale.

Penitenciarul nr.6 din municipiul Soroca continuă să își desfășoare activitatea cu profesionalism și dedicare, asigurând securitatea și respectarea drepturilor persoanelor private de libertate, și contribuind astfel la menținerea ordinii și siguranței publice în comunitatea locală și națională.

Citește și : Liderul de onoare al democraților atenționează despre „sfârșitul” PSDE


 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Wall Street Journal: Dronele navale ucrainene Magura vor fi produse în SUA

Compania americană ReconCraft va începe producția platformelor navale ucrainene Magura în Statele Unite, în parteneriat cu firma ucraineană UFORCE. Compania americană ReconCraft și UFORCE, producătorul...

Pașaportul moldovenesc, pe locul 45 în clasamentul celor mai puternice pașapoarte din lume

Pașaportul moldovenesc este pe locul 45 în clasamentul celor mai puternice pașapoarte din lume. Cetățenii Republicii Moldova pot călători în 120 de destinații fără...

Victoria Belous, din nou la conducerea Finanțelor

Victoria Belous, care a depus jurământul în calitate de ministră a Finanțelor în cadrul Guvernului condus de Vasile Tofan, a declarat că se întoarce...

Gaidarji îl invită pe Tofan în prima vizită oficială la Comrat: ‘Avem șansa unui nou început’

Președintele Adunării Populare a Găgăuziei, Valentin Gaidarji, îl invită pe premierul Vasile Tofan să efectueze prima sa vizită oficială în autonomie. Într-un mesaj public,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.