StiripesurseSocialS-au dat primele date ale Recensământului

S-au dat primele date ale Recensământului

Publicat:

S-au dat primele date ale Recensământului

Oleg Cara, directorul general al Biroului Național de Statistică (BNS), a prezentat primele date prind desfășurarea Recensământului populației și locuințelor. Până la data de 11 aprilie au fost recenzate 65 de mii de locuințe, iar 127 de mii de persoane au răspuns la întrebările din chestionar.

Citeşte şi: Mişcările diplomaţilor americani au fost restrânse în Israel – Stiripesurse.md

În acest an, în R. Moldova, are loc Recensământul Populației și Locuințelor 2024, în conformitate cu Hotărârea Guvernului cu privire la organizarea și efectuarea recensământului. Acesta se desfășoară în perioada 8 aprilie-7 iulie, momentul de referință al recensământului fiind ora 00:00 a zilei de 8 aprilie 2024. La recensământ sunt obligate, prin lege, să participe toate persoanele care locuiesc în R. Moldova, altminteri, se vor aplica sancțiuni, informează Biroul Național de Statistică.

„Conform datelor provizorii, până la ziua de ieri, 11 aprilie, au fost recenzate circa 65 de mii de locuințe, unde locuiesc persoanele care au oferit răspunsuri la întrebări. Chestionarele de recensământ au fost completate de circa 127 de mii de persoane. Vorbind despre derularea activităților, în linii mari, lucrările se desfășoară în modul stabilit. Clar că, orice început presupune careva provocări, în special integrarea mai multor metode și tehnologii noi, inclusiv sistemul geografic informațional, care este utilizat la localizarea locuințelor”, a declarat Oleg Cara.

S-au dat primele date ale Recensământului

Directorul BNS a comentat reacțiile în mediul online a cetățenilor privind desfășurarea recensământului.


„Procesul de elaborare a chestionarelor și discuțiile despre ele au fost lansate în decembrie 2022. Deci, a fost o serie de consultări publice privitor subiectul recensământului și chestionarul. Au fost sute de propuneri și comentarii asupra acestor chestionare. Unele din ele a fost posibil să ținem cont, altele nu. La elaborarea lor s-a ținut cont de legea recensământului, care prevede lista subiectelor, s-a ținut cont de recomandările internaționale și de chestionarele din 2004 și 2014. Au apărut întrebări privitor la momentul de referință a recensământului. Noi nu am inventat ceva nou. Modalitatea de a fixa un punct în timp, vorbind despre recensământ, este ceva nu doar practicat, dar necesar. Aceasta oferă o imagine în timp”, a precizat Cara.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Subvenții de circa 10 milioane de lei pentru agricultori, autorizate spre plată în ultima săptămână

Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) a autorizat, pe parcursul ultimei săptămâni,  subvenții în valoare de 9,89 de milioane de lei pentru...

VIDEO Reacţia lui Alexandru Gasnaș după ce a fost propus ministru al Sănătății

Consilierul prezidențial în domeniul sănătății, Alexandru Gasnaș, a declarat că propunerea de a prelua conducerea Ministerului Sănătății a venit din partea premierului desemnat, Vasile...

ATENŢIE! Escrocii promit rambursări și cer date personale

Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM) avertizează cetățenii despre o nouă tentativă de fraudă online, prin mesaje care promit rambursări de bani și...

Producția industrială a crescut cu peste 7% în primele cinci luni ale anului

Producția industrială din Republica Moldova a crescut cu 8,2% în luna mai față de aceeași perioadă a anului trecut. Totodată, în primele cinci luni...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.