StiripesurseȘtirile zileiElicopterul trimis de NASA pe Marte a transmis ultimul său mesaj...

Elicopterul trimis de NASA pe Marte a transmis ultimul său mesaj spre Terra

Publicat:

Elicopterul trimis de NASA pe Marte a transmis ultimul său mesaj spre Terra

Micul elicopter Ingenuity, trimis de NASA pe planeta Marte, a transmis ultimul său mesaj spre Terra şi va fi utilizat de acum înainte ca o bază fixă pentru colectarea de date de pe suprafaţa “Planetei Roşii”, a anunţat marţi agenţia spaţială a Statelor Unite, citată de AFP, potrivit stiripesurse.ro.

Ingenuity a devenit în 2021 primul aparat motorizat care a efectuat un zbor pe o altă planetă decât Terra. El a dovedit astfel că este posibil zborul în atmosfera marţiană, a cărei densitate reprezintă doar 1% din cea a atmosferei terestre.

Cântărind doar 1,8 kilograme, minielicopterul american seamănă mai degrabă cu o dronă. În total, el a parcurs în zbor o distanţă de 17 kilometri şi s-a ridicat până la altitudinea de 24 de metri. Timpul său cumulat de zbor a fost de peste două ore.

Elicopterul trimis de NASA pe Marte a transmis ultimul său mesaj spre Terra

Ingenuity a ajuns pe planeta Marte în februarie 2021, odată cu roverul Perseverance, pentru care a jucat rolul de cercetaş aerian, creat cu scopul de a îl ajuta pe însoţitorul său cu roţi să caute posibile urme de viaţă microbiană străveche.

“Un lung adio”, au scris reprezentanţii NASA pe reţeaua de socializare X. “Echipa lui Ingenuity a primit ultimul mesaj de la #MarsHelicopter, care va fi folosit de acum înainte ca bază de testare, culegând date ce ar putea să îi ajute pe viitorii exploratori ai ‘Planetei Roşii'”, au adăugat ei.


Longevitatea minielicopterului Ingenuity a fost remarcabilă, ţinând cont că dispozitivul a trebuit să supravieţuiască nopţilor marţiene foarte reci, încălzindu-se cu ajutorul panourilor solare care îi încărcau bateriile pe timpul zilei.

Elicopterul trimis de NASA pe Marte a transmis ultimul său mesaj spre Terra

Iniţial, Ingenuity ar fi trebuit să se ridice de pe scoarţa marţiană doar de cinci ori, dar, văzând performanţele sale foarte bune, misiunea lui a fost prelungită până în ianuarie 2024. El a efectuat în total 72 de zboruri în atmosfera planetei Marte.

NASA a anunţat luni că se află în căutarea unor modalităţi pentru a aduce pe Terra rocile prelevate de pe Marte de roverul Perseverance, într-un mod mai rapid şi mai puţin costisitor, după criticile aduse bugetului său.

Anunţul agenţiei americane a fost făcut în condiţiile în care misiunea chineză Tianwen-3, concepută pentru a aduce pe Pământ eşantioane colectate de pe “Planeta Roşie”, ar trebui să fie lansată în jurul anului 2030, potrivit presei de stat chineze, într-un context marcat de rivalităţile dintre cele două mari puteri.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un centru de testare a cânepii industriale va fi înființat în R.Moldova

Centrul Național de Cercetare și Producție a Semințelor va deveni o structură dedicată testării soiurilor europene de cânepă industrială și asigurării sprijinului științific pentru...

Cât costă fructele și legumele de sezon în piețele din țară

Fructele de sezon devin tot mai accesibile în piețele din Republica Moldova. Pepenele verde se vinde de la 7 lei kilogramul, merele de la...

Exporturile de bunuri ale R.Moldova au crescut cu peste 11% în primele cinci luni ale anului

Exporturile de bunuri ale Republicii Moldova au înregistrat o creștere în primele cinci luni ale anului 2026 și au însumat 1,376 miliarde de euro,...

O schimbare a dietei la nivel global ar putea reduce drastic poluarea și salva milioane de vieți

O schimbare la nivel mondial către diete mai sănătoase, o agricultură mai eficientă și reducerea semnificativă a risipei alimentare ar putea schimba fundamental ceea...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.