StiripesurseExterne38 de ani de la dezastrul de la Cernobîl

38 de ani de la dezastrul de la Cernobîl

Publicat:

38 de ani de la dezastrul de la Cernobîl

Pe 26 aprilie 1986, reactorul 4 al centralei nucleare Cernobîl din Ucraina a explodat, după un lung șir de erori umane, provocând cel mai grav incident din istoria nucleară civilă.

Explozia s-a produs noaptea, la 01:23, și a fost urmată de un incendiu puternic. Acoperișul reactorului 4, greu de o mie de tone, a fost aruncat în aer, și 190 de tone de substanțe radioactive au ajuns la peste 1.000 de metri în atmosferă, iar apoi au fost purtate de curenții de aer pe distanțe imense. Puțini au fost cei care au știut ce s-a întâmplat atunci. Secretomania regimului sovietic a făcut ca pericolul imediat să nu fie cunoscut de populație.

38 de ani de la dezastrul de la Cernobîl

.215356 179409

Abia la 36 de ore de la dezastru au început evacuările în Pripiat, o localitate cu 50.000 de locuitori, situată la un kilometru și jumătate de centrală. În mai puțin de două zile, norul care purta particule radioactive, de 200 de ori mai puternice decât bombele atomice de la Hiroshima și Nagasaki, a cuprins tot nordul Europei. Totodată, suprafațe mari din Ucraina, Belarus și Rusia au fost puternic contaminate, fiind evacuați peste 300.000 de oameni.

Citeşte şi: Naveta Shenzhou-18 a andocat la staţia spaţială Tiangong – Stiripesurse.md


„Zona morții” de la Cernobîl – un teritoriu otrăvit de radiații – se întinde pe 2.600 de km pătrați. Cunoscut oficial drept „zona de excludere”, acesta este perimetrul care a fost evacuat de armata sovietică după ziua de 26 aprilie 1986.

38 de ani de la dezastrul de la Cernobîl

Raportul Forului Cernobîl din anul 2005, condus de Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) și Organizația Mondială a Sănătății (OMS), a atribuit 56 de decese directe (47 de lucrători și 9 copii cu cancer tiroidian) și a estimat că mai mult de 9.000 de persoane dintre cele aproximativ 6,6 de milioane foarte expuse pot muri din cauza unei forme de cancer.

215354 179409

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Soții și fiica lor decedați într-un accident în Grecia au fost petrecuţi pe ultimul drum

Soții și fiica cea mică a lor decedați într-un accident cumplit produs în Grecia au fost înmormântați astăzi la Strășeni. Slujba de înmormântare a început...

Moldovenii nu cred o iotă din explicaţiile Maiei Sandu despre verişoara de la Moldatsa (sondaj)

Un sondaj realizat de IMAS arată că 74% dintre respondenți nu cred afirmația președintei Maia Sandu că nu știa despre situația verișoarei sale, Anastasia...

Maia Sandu a pus un nou vicepreședinte la ANI

Ion Nicolaev a fost numit în funcția de vicepreședinte al Autorității Naționale de Integritate (ANI). Decretul a fost semnat de președinta Republicii Moldova, Maia...

Linia Electrică Vulcănești-Chișinău a fost pusă sub tensiune până la Stația Electrică Chișinău

Linia Electrică Aeriană (LEA) de 400 kV Vulcănești-Chișinău a fost energizată până la Stația Electrică Chișinău. Potrivit ministrului energiei, Dorin Junghietu, urmează ultimele teste...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.