StiripesurseExterneGarry Kasparov, arestat în lipsă sub acuzația de „finanțare a terorismului“

Garry Kasparov, arestat în lipsă sub acuzația de „finanțare a terorismului“

Publicat:

Garry Kasparov, arestat în lipsă sub acuzația de „finanțare a terorismului“

Rusia l-a arestat în lipsă pe Garry Kasparov, împreună cu alți activiști, și i-au acuzat de crearea unei „comunități teroriste”, de finanțare a „activităților teroriste” și de incitare publică la terorism, informează Interfax.

Tribunalul Sîktîvkar a dispus măsura arestării în lipsă a fostului campion mondial la șah Garry Kasparov şi a fostului deputat al Dumei de Stat a Rusiei, Ghenadi Gudkov, a activistului de mediu Evghenia Kirikovo și a politicianului Ivana Tiutrina, co-fondator al Forumului Rusia Liberă – care a fost desemnat drept „indezirabil”. Toți sunt clasaţi în Rusia ca fiind agenți străini și incluși pe lista extremiștilor şi teroriştilor, anunţă Serviciul de presă al tribunalului orașului.

Împotriva lor a fost emisă măsura arestării preventive pentru două luni. Perioada de detenție pentru cel acuzat se calculează din momentul arestării, iar dacă sunt într-o țară străină – din momentul transferului lor către serviciile ruse de aplicare a legii. Aceștia sunt acuzați de crearea unei societăți teroriste, de conducerea ei, finanțarea activităților teroriste și justificarea publică a terorismului (Articolul 205.4, Articolul 205.2, Articolul 205.1 din Codul Penal al Rusiei). Un dosar penal a fost deschis pe baza unor materiale primite de la FSB din Republica Komi, a precizat Serviciul de presă al instanței orașului. Hotărârile judecătorești nu au intrat, deocamdată, în vigoare.

Kasparov a răspuns la declarația bizară de arestare a instanței într-o postare distribuită pe X, fostul Twitter. „În absență este cu siguranță cel mai bun mod în care am fost arestat vreodată”, a spus el. „O companie bună, de asemenea. Sunt sigur că suntem cu toții la fel de onorați că statul terorist al lui Putin petrece timp cu asta”.

Forumul Rusia Liberă și-a propus să fie o alternativă intelectuală la actualul regim politic din Rusia. La începutul acestui an, Kasparov a fost adăugat de Moscova pe o listă de „teroriști și extremiști”, acțiune folosită în general de Kremlin pentru a lua măsuri drastice împotriva oponenților politici.


Garry Kasparov (61 de ani), fost campion mondial de șah și un critic deschis al Kremlinului, a fugit din Rusia în 2013, de teama persecuţiilor. El trăiește în prezent în SUA.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Eduard Pleșca, propus pentru funcția de viceprimar de Bălți

Eduard Pleșca ar putea fi numit în funcția de viceprimar al municipiului Bălți, după ce actualul viceprimar, Vitalie Balan, și-ar fi anunțat demisia. Informația...

R. Moldova, printre cei mai buni la matematică: cinci distincții obținute la Olimpiada Internațională din China

Lotul olimpic al Republicii Moldova a revenit cu rezultate remarcabile de la cea de-a 67-a ediție a Olimpiadei Internaționale de Matematică, desfășurată la Shanghai,...

Ce avere are Vasile Tofan, noul premier desemnat

Înainte de a ajunge la conducerea Guvernului, Vasile Tofan a construit o avere în mediul privat. O investigație RISE Moldova arată câți bani a...

Ministrul Mediului: Nivelul apei în Nistru este mai redus, dar alimentarea populației nu este pusă în pericol

Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, a venit cu precizări privind situația nivelului apei în râul Nistru, menționând că, deși debitul este mai redus decât în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.