StiripesurseSocialFostul producător de film Harvey Weinstein a fost spitalizat

Fostul producător de film Harvey Weinstein a fost spitalizat

Publicat:

Fostul producător de film Harvey Weinstein a fost spitalizat

Harvey Weinstein, fost producător de film, a fost spitalizat la doar câteva zile după ce condamnarea sa pentru viol din 2020 în New York a fost anulată, a declarat avocatul său, conform BBC și News.ro.

Arthur Aidala a declarat că acesta a fost mutat vineri la un spital din Manhattan. El rămâne în închisoare după ce a fost condamnat separat pentru viol în Los Angeles.

Aidala a spus că clientul său a devenit “o epavă în ceea ce priveşte sănătatea”.

“Se pare că are nevoie de mult ajutor, din punct de vedere fizic. Are o mulţime de probleme”, a declarat el pentru AP.

Ulterior, într-o declaraţie pentru CBS, partenerul american al BBC, Aidala a spus că Weinstein a fost dus la spital după ce Departamentul de corecţie din New York a stabilit că are nevoie de “asistenţă medicală imediată”.


Citește și: De Ziua Europei cetățenii vor putea discuta cu miniștrii în cortul executivului din PMAN

“Lui Harvey i se efectuează o multitudine de teste şi este ţinut sub observaţie”, a spus el.

Un purtător de cuvânt al departamentului de corecţie a declarat că Weinstein a rămas în custodie la Spitalul Bellevue.

El a fost mutat vineri în complexul penitenciar Rikers Island de la Penitenciarul Mohawk, unde se afla din 2023.

Avocaţii lui Weinstein au declarat anterior că fostul producător de film a avut o serie de probleme de sănătate, inclusiv diabet, apnee în somn şi probleme care îi afectează inima şi ochii. În 2020, el a petrecut cinci zile în spital din cauza unor probleme cardiace continue şi dureri în piept.

Aidala a declarat că este programat să se întâlnească cu Weinstein luni, înainte de înfăţişarea sa în instanţă miercuri, relatează Associated Press.

La începutul săptămânii, Curtea de Apel din New York a anulat condamnarea lui Weinstein pe motiv că acesta nu a avut parte de un proces echitabil, afirmând că procurorii în cazul crucial #MeToo au chemat martori ale căror acuzaţii nu făceau parte din acuzaţiile aduse împotriva sa.

Instanţa a spus că acest lucru a însemnat că a fost judecat pe nedrept pentru comportamentul din trecut şi a ordonat un nou proces.

La procesul său din 2020, Weinstein a fost condamnat pentru că a agresat-o sexual pe fosta asistentă de producţie Mimi Haleyi în 2006 şi pentru că a violat-o pe Jessica Mann, o fostă actriţă aspirantă, în 2013. El a fost condamnat la 23 de ani de închisoare.

Echipa de apărare a lui Weinstein a declarat că relaţiile sexuale dintre directorul de film şi acuzatoare au fost consensuale.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cei cinci polițiști de la IP Botanica, reținuți pentru presupusă luare de mită de la traficanți de droguri, au fost plasați în arest la...

Cei cinci polițiști de la Inspectoratul de Poliție (IP) Botanica, reținuți pentru presupusă luare de mită de la traficanți de droguri, au fost plasați...

Accident în lanț pe bulevardul Dacia. O femeie a ajuns la spital

O femeie de 33 de ani a fost transportată la spital în urma unui accident rutier produs în seara zilei de 3 iunie pe...

Încep examenele naționale de absolvire a gimnaziului

Peste 34.000 de elevi vor susține, în perioada 4-15 iunie, examenele naționale de absolvire a gimnaziului. Astăzi, 4 iunie are loc examenul la Istoria...

Mesaje de susținere de la Bruxelles. Deputații moldoveni au discutat cu reprezentanții instituțiilor europene despre procesul de integrare

O delegație a Parlamentului Republicii Moldova s-a aflat, în perioada 1–3 iunie, la Bruxelles, într-o vizită de studiu la Parlamentul European. Subiectele abordate au...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.