StiripesurseExternePrim-ministrul Scoţiei şi-a dat DEMISIA

Prim-ministrul Scoţiei şi-a dat DEMISIA

Publicat:

Prim-ministrul Scoţiei şi-a dat DEMISIA

Prim-ministrul Scoţiei, Humza Yousaf, a demisionat luni după ce nu a reuşit să obţină suficient sprijin pentru a supravieţui unor voturi de neîncredere aşteptate săptămâna aceasta. Demisia sa deschide calea Partidului Laburist, aflat în opoziţie în Marea Britanie, de a recâştiga teren în fostele sale regiuni scoţiene la alegerile naţionale care vor avea loc la sfârşitul acestui an, relatează Reuters, potrivit stiripesurse.ro.

Yousaf a demisionat din funcţia de şef al Partidului Naţionalist Scoţian (SNP) pro-independenţă, după o săptămână de haos provocat de ruperea acordului de coaliţie cu Verzii scoţieni. El a declarat că a dispus organizarea unui concurs pentru alegerea înlocuitorului său şi că va continua să ocupe funcţia de prim-ministru până când va fi ales un succesor.

Citeşte şi: Manifestaţie de amploare în capitala Georgiei. Zeci de mii de oameni au ieşit în stradă pentru Europa – Stiripesurse.md

Anunţându-şi demisia luni, în cadrul unei conferinţe de presă la Bute House (reşedinţa oficială a prim-ministrului scoaţian) din Edinburgh, el a declarat: “După ce mi-am petrecut sfârşitul de săptămână reflectând asupra a ceea ce este cel mai bine pentru partidul meu, pentru guvern şi pentru ţara pe care o conduc, am ajuns la concluzia că repararea relaţiei noastre dincolo de diviziunea politică se poate face doar cu altcineva la cârmă”.

Prim-ministrul Scoţiei şi-a dat DEMISIA

Humza Yousaf, în vârstă de 39 de ani, a fost ales lider al SNP în martie 2023, în urma demisiei surprinzătoare a fostului prim-ministru Nicola Sturgeon, după nouă ani la putere.


Primul lider musulman al unui partid politic important din Regatul Unit, el a întruchipat continuitatea cu predecesoarea sa şi a continuat să conducă lupta pentru independenţa Scoţiei, în pofida popularităţii în declin a SNP.

Plecarea sa vine la patru zile după ce a pus capăt coaliţiei guvernamentale dintre Partidul Naţionalist Scoţian şi Verzi, din cauza unor dezacorduri privind politica de mediu a naţiunii. Verzii se opuseseră, de asemenea, deciziei recente a guvernului de a suspenda prescrierea de blocante pentru pubertate tinerilor transsexuali.

Prim-ministrul Scoţiei şi-a dat DEMISIA

Fără aliaţii săi Verzi, SNP, deşi dominant la Holyrood (Parlamentul scoţian), cu 63 de locuri din 129, s-a trezit în minoritate şi în căutarea unor noi parteneri, dar fără succes.

Opoziţia conservatoare şi cea laburistă au depus fiecare câte o moţiune de cenzură, una vizându-l personal pe Humza Yousaf, iar cealaltă împotriva guvernului său în ansamblu. Voturile erau aşteptate săptămâna aceasta, iar Verzii scoţieni au indicat că vor vota împotriva primului ministru, lăsându-i lui Humza Yousaf puţine speranţe de a-şi salva funcţia.

Prim-ministrul Scoţiei şi-a dat DEMISIA

Parlamentul are acum la dispoziţie 28 de zile pentru a găsi un nou prim-ministru.

SNP îşi pierde sprijinul popular după 17 ani în care a condus guvernul scoţian. La începutul acestei luni, firma de sondaje YouGov a transmis că, pentru prima dată în ultimul deceniu, Partidul Laburist a depăşit SNP în intenţiile de vot pentru alegerile de la Westminster.

În cadrul sistemului politic britanic, guvernul scoţian este responsabil de multe domenii, cum ar fi educaţia, sănătatea, justiţia şi mediul, în timp ce guvernul britanic, cu sediul la Londra, îşi păstrează competenţele în materie de apărare şi politică externă, scrie AFP. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Alternative pentru exportatorii care îşi vând produsele în Rusia și Belarus

Republica Moldova trebuie să sprijine producătorii autohtoni, care încă continuă să exporte în Rusia și Belarus, să identifice noi piețe de desfacere în contextul...

Moldelectrica a revenit pe profit anul trecut

Întreprinderea de stat Moldelectrica a încheiat anul 2025 cu un profit net de aproape 108 milioane de lei, după pierderi de 36,4 milioane de...

Fenomenul El Nino îşi face simţită prezenţa în Pacific ; ar putea fi cel mai intens din ultimele decenii

Serviciul australian de meteorologie a avertizat că în Pacificul tropical s-a format un fenomen meteorologic de tip El Nino, care s-ar putea intensifica, devenind...

În Drochia va fi instalat un semafor inteligent

Lucrările de montare a obiectivului semaforic pe drumul național R7 R14–Drochia–Costești–frontiera cu România, la km 31+620, au demarat ieri, anunță Administrația Națională a Drumurilor...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.