StiripesurseȘtirile zileiRomânia modifică acordul militar cu R.Moldova

România modifică acordul militar cu R.Moldova

Publicat:

România modifică acordul militar cu R.Moldova

Guvernul de la București a aprobat amendarea Acordului cu Republica Moldova privind cooperarea în domeniul militar, introducându-se prevederi prin care cele două părţi se vor sprijini, în condiţii de reciprocitate şi pe bază de oportunitate, în toate aspectele referitoare la pregătirea şi participarea la misiuni şi operaţii în cadrul coaliţiilor multinaţionale sub egida ONU, OSCE, NATO sau UE.

Citeşte şi: SUA acuză Rusia că a folosit un agent chimic în Ucraina – Stiripesurse.md

Potrivit unui comunicat al Executivului român, memorandumul are ca temă aprobarea negocierii şi semnării Protocolului de amendare a Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind cooperarea în domeniul militar, semnat la Chişinău, la 20 aprilie 2012, amendat prin Protocolul semnat la Bucureşti, la 1 decembrie 2016.

România modifică acordul militar cu R.Moldova

“Prin acest memorandum, se modifică Acordul între Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind cooperarea în domeniul militar, în sensul introducerii unei prevederi prin care cele două părţi se vor sprijini, în condiţii de reciprocitate şi pe bază de oportunitate, în toate aspectele referitoare la pregătirea şi participarea la misiuni şi operaţii în cadrul coaliţiilor multinaţionale sub egida ONU, OSCE, NATO sau UE, inclusiv în ceea ce priveşte sprijinul logistic, transportul, serviciile de telefonie şi internet, sprijinul financiar, medical şi evacuarea în situaţii de urgenţă”, precizează Guvernul român.

De asemenea, sprijinul şi serviciile se vor acorda în aceleaşi condiţii ca şi cele aplicabile propriului personal participant la misiuni sau operaţii desfăşurate în afara teritoriului statelor celor două părţi, mai arată comunicatul Guvernului.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Tofan ‘taie-n carne vie’: Ministerele trebuie să propună rapid reduceri de cheltuieli

Premierul Vasile Tofan a cerut ministerelor și agențiilor din subordine să prezinte, până la 22 septembrie, propuneri pentru optimizarea aparatului de stat. Solicitarea a...

Cum se reflectă în presa internaţională noul Guvern de la Chişinău

Învestirea Guvernului condus de Vasile Tofan a fost reflectată pe larg de mai multe publicații și agenții internaționale, care pun accent pe continuitatea parcursului...

Ignatiev refuză să vină la Chișinău şi invocă motive de securitate

Reprezentantul politic al Tiraspolului, Vitalii Ignatiev, a refuzat să vină la Chișinău pentru discuții cu vicepremierul pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri. Așa-numitul ministru de externe...

Noul premier cere oprirea controalelor sufocante asupra antreprenorilor

Premierul Vasile Tofan a cerut Guvernului să vină, până la 9 septembrie, cu un set de măsuri pentru reducerea controalelor abuzive sau excesive asupra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.