StiripesurseRăzboi in UcrainaSerghei Lavrov acuză că "descendenţii lui Napoleon şi Hitler" vor să...

Serghei Lavrov acuză că “descendenţii lui Napoleon şi Hitler” vor să învingă Rusia

Publicat:

Serghei Lavrov acuză că “descendenţii lui Napoleon şi Hitler” vor să învingă Rusia

Ministrul de externe rus Serghei Lavrov a acuzat miercuri, în ajunul Zilei Victoriei asupra Germaniei naziste sărbătorită în Rusia pe 9 mai, că “descendenţii lui Napoleon şi Hitler” vor să învingă din nou Rusia cu ajutorul anglo-saxonilor, informează EFE.

“Descendenţii lui Napoleon şi Hitler împreună cu anglo-saxonii doresc, încă o dată, să provoace o înfrângere strategică ţării noastre”, a declarat Lavrov, după ce a depus o coroană de flori la clădirea ministerului în onoarea diplomaţilor căzuţi în cel de-al Doilea Război Mondial.

Lavrov a acuzat aceste ţări – referindu-se la Franţa, Germania, SUA şi Regatul Unit – că doresc să distrugă şi să supună Rusia “intereselor lor hegemonice egoiste”.

“Astăzi, Ziua Victoriei are o semnificaţie specială, deoarece aniversăm această mare sărbătoare când nazismul ridică din nou capul”, a susţinut el, citat într-un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe rus.

Şeful diplomaţiei ruse a dat asigurări că “noii lideri ai lumii încearcă să se răzbune pentru încercările lor inutile şi seculare de a subordona patria noastră intereselor lor”.


Pentru a face acest lucru, aceşti lideri folosesc “regimul deschis nazist din Ucraina”, a adăugat Lavrov.

El a subliniat totodată că o “majoritate mondială” de ţări se opune acestor încercări occidentale de dominare a ceea ce ei numesc cu dispreţ “jungla impenetrabilă”.

“Majoritatea ţărilor înţeleg că Rusia luptă pentru toţi, pentru toţi cei care vor să trăiască după propriile criterii, după tradiţiile lor, care nu vor să experimenteze noi manifestări ale nazismului, ale discriminării rasiale, către care Occidentul îşi împinge constant sateliţii”, a continuat Lavrov.

EFE aminteşte că Rusia i-a convocat săptămâna aceasta pe ambasadorii Franţei şi Regatului Unit în urma declaraţiilor liderilor acestor state despre o posibilă desfăşurare a trupelor NATO în Ucraina şi despre dreptul Kievului de a ataca ţinte pe teritoriul Rusiei cu ajutorul armelor occidentale.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Peste 900 de candidați au promovat la sesiunea suplimentară de BAC

Alți 916 candidați au promovat examenul național de bacalaureat în cadrul sesiunii suplimentare, potrivit rezultatelor preliminare. Numărul total al persoanelor care au susținut cu...

VIDEO Victoria Furtună contestă în justiţie suspendarea partidului „Moldova Mare”

Lidera Partidului Politic „Moldova Mare”, Victoria Furtună, susține că decizia Curții de Apel Centru de a suspenda activitatea formațiunii pentru o perioadă de 12...

PAS conduce în preferinţele electoratului din R. Moldova (sondaj)

Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare anticipate, în noul legislativ ar accede șapte partide politice. Datele se regăsesc într-un sondaj realizat de...

Se dădeau angajați ai băncii, BNM și Poliției şi au lăsat o femeie fără 2,4 milioane de lei

Un tânăr de 21 de ani a fost trimis pe banca acuzaților fiind învinuit de escrocherie. Dacă vinovăția acestuia va fi demonstrată, individul riscă...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.