StiripesurseJustiţieDoi inspectori ANSA învinuiți pentru corupere pasivă

Doi inspectori ANSA învinuiți pentru corupere pasivă

Publicat:

Doi inspectori ANSA învinuiți pentru corupere pasivă

Procuratura Anticorupție a finalizat urmărirea penală și a expediat în instanța de judecată pentru examinare în fond, cauza penală de învinuire a doi inspectori din cadrul Direcția teritorială pentru siguranța alimentelor Chișinău (DTSA) a Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA), fiindu-le incriminate săvârșirea mai multor episoade de corupere pasivă (art. 324 alin.(2) lit.b) și c) din Codul penal), potrivit comunicatului.

Cauza penală a fost pornită în luna mai 2022 de către organul de urmărire penală al CNA, în baza denunțului unui agent economic, iar ulterior la această cauză au fost conexate mai multe cauze penale care au rezultat din măsurile speciale de investigație efectuate pe caz.

Conducerea urmăririi penale a fost efectuată de către Procuratura Anticorupție.

Potrivit probatoriului administrat, învinuiții activând în funcția de inspectori principali în cadrul DTSA mun.Chişinău a ANSA, având atribuţii de control şi certificare fitosanitară a mărfurilor pentru export, au creat o schemă infracțională de obținere a unor venituri ilicite din activitatea de serviciu, astfel, pretinzând și primind în mod sistematic, de la diferiți agenți economici mijloace bănești ce nu li se cuvin, în sumă totală de 106 741 lei, pentru eliberarea în regim de urgenţă a certificatelor fitosanitare pentru exportul mărfurilor și fără crearea cărorva impedimente în acest sens.

Învinuiții și-au recunoscut vinovăția în comiterea infracțiunilor incriminate și au încheiat acorduri de recunoaștere a vinovăției, cauza penală fiind trimisă pentru examinare în fond la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.


Dacă vor fi găsiți culpabili de comiterea infracțiunii de corupere pasivă, aceștia riscă o pedeapsă cu închisoare de la 5 la 10 ani cu amendă în mărime de la 300 000 la 400 000 lei şi cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii publice sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 7 la 10 ani, pedepasa urmând a fi redusă cu o treime în cazul în care instanța de judecată acceptă acordul de recunoaștere a vinovăției.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cinci obiceiuri simple pe care cuplurile fericite le practică seara. Cum menții relația sănătoasă

Specialiștii spun că unele activități simple, precum plimbările, gătitul, jocurile, dansul sau activitățile creative, pot ajuta cuplurile să petreacă mai mult timp de calitate...

Care sunt cele mai sigure destinații pentru turism în 2026?

Institutul pentru Economie și Pace a lansat a 20-a ediție a Indexului Global al Păcii (GPI) pentru anul 2026, cel mai amplu clasament anual...

Pisicile care ies afară transmit boli. Risc de infecții pentru oameni de până la cinci ori mai mare

Pisicile reprezintă pentru multe persoane companioni de încredere, însă un nou studiu realizat de cercetători din Canada și Statele Unite arată că animalele care...

4 lucruri pe care nu ar trebui să le păstrezi niciodată în casă. Mulți oameni fac această greșeală

Locuința pare cel mai sigur loc, dar unele obiecte depozitate acasă pot atrage hoții, pot rămâne neacoperite de asigurare sau pot crea probleme legale....

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.