StiripesursePoliticăDorin Recean va participa la cea de-a 10-a ediție a conferinței...

Dorin Recean va participa la cea de-a 10-a ediție a conferinței de investiții din Europa Centrală și de Est, la București

Publicat:

Dorin Recean va participa la cea de-a 10-a ediție a conferinței de investiții din Europa Centrală și de Est, la București

Prim-ministrul Dorin Recean va participa joi la cea de-a 10-a ediție a conferinței de investiții din Europa Centrală și de Est, care va avea loc în România, a comunicat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă .Conferința se concentrează pe evoluția și dezvoltarea piețelor de capital din ultimii 10 ani și perspectivele de viitor, transmite IPN.

Premierul va promova Moldova ca destinație de investiții, în scopul atragerii unor resurse suplimentare în economia națională a Republicii Moldova. „Reamintesc și pe această cale că România este unul dintre principalii parteneri economici ai Republicii Moldova”, a subliniat Daniel Vodă.

Citește și: Preţurile mondiale la alimente au crescut în aprilie, pentru a doua lună la rând: Scumpiri la carne și cereale

Evenimentul reunește investitori din domeniul bancar, managementul activelor, asigurări, capital privat și fonduri de investiții. Premierul va reveni în țară în seara aceleiași zile pentru a participa și la evenimentele dedicate Zilei Europei.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cum au reușit grecii antici să construiască un ‘computer’ în urmă cu peste 2.000 de ani

Un bloc corodat de bronz, recuperat dintr-o epavă aflată pe fundul Mării Egee, s-a dovedit a fi unul dintre cele mai fascinante obiecte descoperite...

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.