StiripesurseExterneCel puţin 315 oameni au murit în inundaţiile catastrofale din nordul...

Cel puţin 315 oameni au murit în inundaţiile catastrofale din nordul Afganistanului

Publicat:

Cel puţin 315 oameni au murit în inundaţiile catastrofale din nordul Afganistanului

Inundaţiile violente cauzate de ploile torenţiale au devastat vineri mai multe sate din nordul Afganistanului, provocând moartea a 315 persoane şi rănirea a peste 1.600 de persoane, au anunţat autorităţile afgane duminică, în timp ce sătenii îşi înmormântează morţii, iar agenţiile umanitare avertizează asupra riscului de extindere a acestei catastrofe, informează Reuters.

Mii de locuinţe au fost avariate şi efective întregi de animale au fost ucise, a anunţat Ministerul afgan pentru refugiaţi, condus de talibani, în timp ce asociaţiile umanitare au avertizat cu privire la deteriorarea unităţilor medicale şi a infrastructurii vitale, cum ar fi reţeaua de aprovizionare cu apă, în contextul în care străzile sunt acoperite de noroi, potrivit stiripesurse.ro.

Citește și: Preţurile mondiale la alimente au crescut în aprilie, pentru a doua lună la rând: Scumpiri la carne și cereale

În districtul Nahrin din provincia Baghlan, localnicii au purtat pe umeri trupurile neînsufleţite ale persoanelor decedate spre cimitirul local.

“Nu avem alimente, apă potabilă, adăpost, pături, absolut nimic, inundaţiile au distrus totul”, a declarat Muhammad Yahqoob, care a pierdut 13 membri ai familiei sale, inclusiv copii.


Supravieţuitorilor le este greu să facă faţă acestei situaţii, a adăugat el.

“Din 42 de case, doar două sau trei au mai rămas, viiturile au distrus întreaga vale”, a spus acelaşi localnic.

Într-un comunicat, ministrul Economiei din Guvernul taliban, Mohammad Hanif, a cerut Organizaţiei Naţiunilor Unite, agenţiilor umanitare şi companiilor private să ofere sprijin persoanelor afectate de inundaţii.

“Vieţi omeneşti şi mijloace de trai au fost distruse de apă”, a declarat Arshad Malik, directorul filialei din Afganistan a organizaţiei Save the Children. “Viiturile au măturat sate întregi, au luat cu ele case şi animale”, a adăugat el.

Arshad Malik estimează că 310.000 de copii locuiesc în districtele cele mai afectate, adăugând: “Copiii au pierdut totul”.

Ministerul pentru refugiaţi a precizat că bilanţul de duminică al persoanelor decedate şi rănite provine de la Biroul provincial din Baghlan, potrivit unui mesaj publicat pe reţeaua de socializare X. Duminică dimineaţă, Ministerul de Interne anunţase că bilanţul inundaţiilor de vineri era de 153, avertizând însă că numărul victimelor ar putea să crească în perioada următoare.

Afganistanul este predispus la dezastre naturale şi este considerat de Organizaţia Naţiunilor Unite drept una dintre cele mai vulnerabile ţări din lume în faţa consecinţelor generate de schimbările climatice.

Citește și: STUDIU/ În Republica Moldova, cel mai mult migrează persoanele de la 25 la 34 de ani. Ce spun experții

Afganistanul s-a confruntat cu o scădere a ajutorului internaţional după ce talibanii au preluat puterea în urma retragerii forţelor militare străine în 2021, deoarece ajutorul pentru dezvoltare, care constituia coloana vertebrală a finanţelor guvernamentale, a fost redus.

Situaţia ajutorului internaţional s-a înrăutăţit şi mai mult în anii următori, deoarece guvernele străine se confruntă cu crize globale concurente şi cu o condamnare tot mai mare a restricţiilor impuse de talibani femeilor afgane.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Crime de război în Ucraina: Europa se confruntă cu retragerea lui Donald Trump

Organizațiile non-guvernamentale care strâng dovezi ale atrocităților comise de Rusia în timpul invaziei Ucrainei se confruntă cu o lipsă de finanțare din partea administrației...

Psihologii explică de ce generațiile anilor ’60 și ’70 fac față mai bine dificultăților

Persoanele născute în anii '60 și '70 sunt mai reziliente nu pentru că au avut o educație mai bună. Psihologii spun că motivul real...

Suedia îi îndeamnă pe părinți să nu folosească telefoanele în preajma copiilor

Agenția de sănătate publică din Suedia le-a recomandat părinților să declare anumite zone ale locuinței drept spații fără telefoane și să pună telefoanele mobile...

Un singur fruct susține sănătatea inimii, creierului și intestinului

Strugurii sunt fructul numărul unu recomandat de nutriționiști pentru sănătatea inimii, creierului și intestinului. Un studiu publicat în Journal of Agriculture and Food Chemistry...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.