StiripesurseExterneUn tren de marfă a fost deraiat în Rusia

Un tren de marfă a fost deraiat în Rusia

Publicat:

Un tren de marfă a fost deraiat în Rusia

“Persoane neautorizate” au făcut să deraieze un tren de marfă în apropiere de Volgograd, în sud-vestul Rusiei, au anunţat marţi agenţiile de presă ruse, relatează AFP, potrivit stiripesurse.ro.

O “deraiere a unor vagoane a avut loc în gara din Kotluban (..), din regiunea Volgograd, după intervenţia unor persoane neautorizate”, au anunţat agenţiile de ştiri Tass şi Ria Novosti, precum şi ziarul Izvestia.

Citeşte şi: Blinken efectuează o vizită surpriză în Ucraina – Stiripesurse.md

Potrivit Ria Novosti, care citează Căile Ferate Ruse, traficul feroviar a fost restabilit pe una dintre cele două şine.

Un tren de marfă a fost deraiat în Rusia

Un incendiu izbucnit la un rezervor de combustibil şi la un vagon a fost stins, a declarat Ministerul pentru Situaţii de Urgenţă din Rusia pentru Ria Novosti.


Nu au fost oferite alte detalii despre incident sau despre “persoanele neautorizate” care l-au provocat.

Oraşul Kotluban este situat la circa 300 km de graniţa cu Ucraina, iar regiunea Volgograd este uneori ţinta atacurilor cu drone lansate de armata ucraineană.

Kievul nu a revendicat responsabilitatea pentru deraierea trenului, însă un oficial ucrainean de la primăria din Mariupol, oraş cucerit de Rusia în primăvara anului 2022, s-a referit la “veşti bune”, fără a oferi detalii.

“În timpul nopţii, persoane necunoscute au scos de pe şine vagoane de marfă în gara din Kotluban”, a scris oficialul, Petro Andriuşcenko, pe Telegram.

Un tren de marfă a fost deraiat în Rusia

Potrivit acestuia, această gară “dispune de o secţiune de cale ferată care duce la arsenalul principalului departament de rachete şi artilerie al Ministerului Apărării rus”.

La sfârşitul lunii aprilie, serviciile de securitate ruse (FSB) au anunţat arestarea în regiunea Volgograd a două persoane suspectate că ar fi participat la o organizaţie “teroristă” şi că ar fi planificat un atac cu bombă în beneficiul Ucrainei.

Rusia a acuzat deja Kievul şi susţinătorii săi că au organizat mai multe atacuri împotriva sistemului feroviar rusesc.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Nesterovschi pierde litigiul cu ANI. Curtea de Apel Centru a respins apelul privind averea nejustificată de 364 de mii de lei

Fostul deputat Alexandr Nesterovschi a pierdut litigiul cu Autoritatea Națională de Integritate (ANI), care a constatat o avere nejustificată de circa 364 000 de...

Slusari cere explicații privind decizia Energocom de majorare a tarifelor la gaze: ‘Indicația a venit din exterior’

Fostul membru al Consiliului de Administrație al Energocom, Alexandr Slusari, susține că solicitarea companiei privind majorarea tarifelor la gazele naturale ar fi fost transmisă...

Premierul desemnat Vasile Tofan propune o reintegrare pașnică și ireversibilă, cu extinderea regulilor naționale

Programul de guvernare propus de premierul desemnat Vasile Tofan prevede apropierea treptată a regiunii transnistrene de spațiul constituțional și extinderea regulilor naționale pe întreg...

Buzu: Este momentul ca fiecare comunitate să își decidă viitorul cu responsabilitate, curaj și încredere

Alte 27 de primării din Republica Moldova au votat pentru amalgamarea voluntară, urmând să se unească în șapte administrații locale. Procesul continuă, iar alte...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.