StiripesurseCultură și MediaDiverseCântărețul olandez descalificat de la Eurovision riscă să fie pus sub...

Cântărețul olandez descalificat de la Eurovision riscă să fie pus sub acuzare de poliție

Publicat:

Cântărețul olandez descalificat de la Eurovision riscă să fie pus sub acuzare de poliție

Joost Klein, concurentul olandez de la Eurovision care a fost descalificat din concurs cu doar câteva ore înainte de marea finală, riscă să fie pus sub acuzare penală, a anunţat poliţia suedeză. Favoritul la victorie, în vârstă de 26 de ani, a fost exclus din competiţia de la Malmö, fapt fără precedent în istoria de 68 de ani a Eurovision, după ce o membră a echipei de producţie a depus o plângere la poliţia suedeză cu privire la un presupus „incident de culise”.

Purtătorul de cuvânt al poliţiei, Jimmy Modin, a declarat pentru The Guardian că ancheta lor s-a încheiat şi că o decizie privind acuzaţiile ar trebui să vină „în următoarele două săptămâni”. El nu a precizat care a fost natura presupuselor ameninţări, scrie The Guardian, potrivit News.ro.

„Ne aşteptăm să existe probabil o urmărire penală”, a declarat Emil Andersson, ofiţerul de poliţie însărcinat cu acest caz, pentru postul suedez de televiziune SVT. El a precizat că o „urmărire penală accelerată”, un proces care durează aproximativ şase până la opt săptămâni, va fi probabilă, deoarece altercaţia nu a implicat o infracţiune mai gravă.  Cotidianul Sydsvenska din Malmö a precizat că infracţiunea de ameninţare se soldează de obicei cu amenzi în caz de condamnare.

După ce Klein a fost exclus, radiodifuzorul olandez Avrotros s-a declarat „şocat” de această decizie şi a precizat că, deşi Klein a făcut o „mişcare ameninţătoare” către o operatoare de imagine, nu a atins-o pe aceasta. „Împotriva înţelegerii făcute în mod clar, Joost a fost filmat când tocmai cobora de pe scenă şi trebuia să se grăbească spre camera verde. În acel moment, Joost a indicat în mod repetat că nu doreşte să fie filmat. Acest lucru nu a fost respectat”, a declarat Avrotros. Radiodifuzorul a susţinut că a oferit „mai multe soluţii” Uniunii Europene de Radiodifuziune (EBU), care gestionează Eurovision, dar Klein a fost oricum eliminat din concurs.

Organizatorii nu au dorit să ofere mai multe detalii despre presupusul incident din timpul concursului, dar au precizat că acesta „nu a implicat niciun alt artist sau membru al delegaţiei”, din cauza zvonurilor că ar fi implicat delegaţia Israelului, pe fondul tensiunilor.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Mai multă protecție pentru jurnaliști și apărătorii drepturilor omului împotriva proceselor abuzive de tip SLAPP

Jurnaliștii, apărătorii drepturilor omului, activiștii civici, avertizorii de integritate și membrii organizațiilor neguvernamentale vor beneficia de o mai mare protecție împotriva procedurilor judiciare abuzive,...

Percheziții de amploare la MoldATSA într-un dosar de corupție și abuz în serviciu

Ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) efectuează percheziții la Întreprinderea de Stat „MoldATSA”, în cadrul unei cauze penale privind presupuse fapte de corupție și abuz...

Trafic aglomerat la vămile Leușeni și Sculeni

Poliția de Frontieră anunță că, la această oră, în punctele de trecere Leușeni și Sculeni se înregistrează un flux sporit de călători și mijloace...

România se numără printre statele UE cu cele mai mari creșteri de prețuri la carburanți

România se numără printre statele UE care au înregistrat cele mai mari creșteri de prețuri la carburanți și lubrifianți pentru transportul personal în luna...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.