Tatiana Răducanu şi-a dat demisia din comisiile de vetting
Membrul Comisiei Pre-Vetting și membrul Comisiei de evaluare a procurorilor, Tatiana Răducanu, și-a depus cererea de demisie. Anunțul a fost făcut de președintele Comisiei juridice, numiri și imunități a Parlamentului, Veronica Roșca.
„În adresa Comisiei Juridice, Numiri și Imunități a parvenit cererea de demisie din calitatea de membră din ambele comisii de vetting a dnei Tatiana Răducanu. Indiferent cât de tare se opun corupții din sistem, procesul de evaluare a integrității procurorilor și judecătorilor va continua”, a scris ea.
Citeşte şi: Blinken efectuează o vizită surpriză în Ucraina – Stiripesurse.md
Anterior, Telegraph a scris despre faptul că Procuratura Anticorupție a inițiat o investigație în privința Tatianei Răducanu și presupusele legături ale acesteia cu Veaceslav Platon și actualul avocat al lui Ilan Șor, Aureliu Colenco.
Potrivit lui Răducanu, acuzațiile invocate „sunt false și nu corespund realității”.
Tatiana Răducanu şi-a dat demisia din comisiile de vetting











