StiripesursePoliticăData alegerilor prezidențiale, organizate concomitent cu referendumul constituțional, în plenul Parlamentului...

Data alegerilor prezidențiale, organizate concomitent cu referendumul constituțional, în plenul Parlamentului de la Chişinău

Publicat:

Data alegerilor prezidențiale, organizate concomitent cu referendumul constituțional, în plenul Parlamentului de la Chişinău

Deputaţii urmează să stabilească astăzi data alegerilor prezidențiale, organizate concomitent cu referendumul constituțional privind integrarea europeană. Scrutinul ar trebui să se desfășoare în 20 octombrie. Subiectul nu a trecut fără dezbateri în plenul Parlamentului de la Chişinău.

Proiectul de hotărâre aflat pe masa deputaţilor prevede că, la referendum, cetățenii trebuie să răspundă la întrebarea “Susțineți modificarea Constituției în vederea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană?”. De altfel, textul întrebării a fost recent modificat printr-un amendament, după ce anterior era “Sunteți pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană?”. Deputații BCS au criticat desfășurarea plebiscitului şi au cerut excluderea proiectului de pe ordinea de zi a Legislativului, potrivit tvrmoldova.md.

Citește și: STUDIU/ În Republica Moldova, cel mai mult migrează persoanele de la 25 la 34 de ani. Ce spun experții

GRIGORE NOVAC deputat BCS: „Pe parcursul ultimelor luni în societate, in politicul moldovenesc a fost dezbătut pe larg acest subiect și țin să menționez că nu exista un consens politic vizavi de acest referendum.  Noi nici nu avem ce pune in faţa alegătorului ca ei să aibă dreptul constituţionale, legal dacă este bine sau nu să se pronunţe in favoarea acestui referendum. De aceea, este prematur la aceastpă etapă de pertrecut acest referendum”.

MIHAI DRUȚĂ deputat PAS: „Bănuiam, era previzibil ca vor încerca să pună piciorul in prag, să pună beţe in roate pentru a organiza referendumul constituţional. Există consens politic în Republica Moldova, nu zâmbete. am aici documentele importante aprobate de parlament”.


IGOR GROSU preşedintele Parlamentului: „Eu înțeleg in ce situatie penibila ati ajuns. Ani de zile ati spus trebuie poporul sa se pronunte. De ce voi vorbiti in numele poporului? Acuma că s-a venit cu inițiativa asta ați rămas goi goluț, da goi chistol”.

În urma referendumului, Constituția Republicii Moldova va fi completată în preambul cu două alineate noi, cităm: “RECONFIRMÂND identitatea europeană a poporului Republicii Moldova și ireversibilitatea parcursului european al Republicii Moldova, DECLARÂND integrarea în Uniunea Europeană drept obiectiv strategic al Republicii Moldova”.

Citește și: Preţurile mondiale la alimente au crescut în aprilie, pentru a doua lună la rând: Scumpiri la carne și cereale

TEXTUL DE COMPLETARE A CONSTITUŢIEI: „RECONFIRMÂND identitatea europeană a poporului Republicii Moldova și ireversibilitatea parcursului european al Republicii Moldova, DECLARÂND integrarea în Uniunea Europeană drept obiectiv strategic al Republicii Moldova”.

Referendumul va fi organizat în aceeași zi cu alegerile prezidențiale, pe 20 octombrie, având în vedere că mandatul Președintelui Republicii Moldova în exercițiu expiră pe 24 decembrie.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

MApN de la București dezminte un fake news cu ruși care ar fi făcut inspecții în unitățile militare din România

Ministerul Apărării Naționale (MApN) afirmă că informațiile potrivit cărora reprezentanți ai Federației Ruse ar fi inspectat unități militare din România în anul 2023 sunt...

Școlile din Republica Moldova vor trece din subordinea consiliilor raionale în cea a Ministerului Educației

Guvernul modifică modul de administrare a institutiilor de invatamint. Executivul a aprobat reforma "Restart în educație", care prevede înființarea a 35 de Agenții Teritoriale...

Tatiana Nistorică, cercetată pentru corupție, demisă din funcția de secretară de stat la Ministerul Agriculturii

Tatiana Nistorică a fost demisă din funcția de secretară de stat la Ministerul Agriculturii. Decizia a fost luată astăzi, la prima ședință a noului...

Proiectul de revitalizare urbană din Criuleni, completat prin noi lucrări de infrastructură

Locuitorii orașului Criuleni beneficiază de  acces mai sigur și mai comod către parcul de pe malul Nistrului, după finalizarea lucrărilor de construcție a unei...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.