StiripesurseȘtirile zileiUE sprijină îmbunătăţirea cooperării dintre Ucraina şi Republica Moldova în ceea...

UE sprijină îmbunătăţirea cooperării dintre Ucraina şi Republica Moldova în ceea ce priveşte trecerea frontierei

Publicat:

UE sprijină îmbunătăţirea cooperării dintre Ucraina şi Republica Moldova în ceea ce priveşte trecerea frontierei

Comisia Europeană, împreună cu Ucraina, Republica Moldova, România şi SUA, au inaugurat, joi, punctul renovat de trecere a frontierei dintre Ucraina şi Republica Moldova de la Reni, Ucraina, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar, preluat de stiripesurse.ro.

În cadrul iniţiativei privind culoarele de solidaritate, Comisia a sprijinit lucrările la acest punct de trecere a frontierei pentru a permite o mai mare fluiditate a traficului la frontieră, precum şi o mai bună conectivitate între Ucraina, Republica Moldova şi România.

Citeşţte şi: Mașinile devin tot mai computerizate, dar piața auto a avut de-a face cu un început de an dificil – Stiripesurse.md

Controalele comune la frontierele dintre Ucraina şi Republica Moldova vor accelera procesul de trecere a frontierei în ambele direcţii, permiţând ca mărfurile transportate pe cale rutieră să ajungă mai rapid la destinaţie. În plus, UE a alocat până la 11 milioane de euro pentru alte lucrări substanţiale de renovare şi pentru posibila extindere a punctului de trecere a frontierei, precum şi pentru dezvoltarea altor infrastructuri de frontieră prioritare. Inaugurarea are loc în contextul discuţiilor periodice dintre UE, Ucraina, Republica Moldova, România şi SUA cu privire la îmbunătăţirea în continuare a eficienţei coridorului Dunării pentru nevoile actuale şi viitoare.

UE sprijină îmbunătăţirea cooperării dintre Ucraina şi Republica Moldova în ceea ce priveşte trecerea frontierei

“De la înfiinţarea culoarelor de solidaritate în luna mai 2022, coridorul Dunării a fost un excelent exemplu de cooperare strânsă între Ucraina, Republica Moldova şi România – cea mai mare parte a mărfurilor care ies din şi intră în Ucraina au folosit acest coridor în ultimii doi ani, costurile logistice fiind comparabile cu cele pentru ruta Mării Negre. Cu sprijinul nostru, punctul îmbunătăţit de trecere a frontierei dintre Ucraina şi Moldova de la Reni va reduce şi mai mult timpul de aşteptare la frontieră şi, astfel, va spori atractivitatea acestei rute”, a declarat comisarul pentru Transporturi, Adina Vălean.


Până în prezent, culoarele de solidaritate au permis Ucrainei să exporte peste 136 de milioane de tone de mărfuri, inclusiv, cereale, minereuri şi oţel, şi să importe peste 52 de milioane de tone de mărfuri de care are nevoie. Culoarele de solidaritate au generat venituri de aproximativ 50 de miliarde euro pentru economia Ucrainei şi au permis importul în Ucraina de bunuri din UE în valoare de aproximativ 107 miliarde de euro.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Primele „Case ale Femeii” vor fi deschise în R. Moldova

Republica Moldova va deschide primele „Case ale Femeii”, servicii de locuire tranzitorie destinate femeilor care au supraviețuit violenței domestice și copiilor acestora. Primele două centre...

Telefonul îți distruge degetele mari. Cum poți preveni acest lucru

Folosirea excesivă a telefonului poate provoca dureri la degetul mare, tunel carpian sau tendinita De Quervain. Medicii spun cum previi problema. Modul în care folosim...

Ce au în comun oamenii care depășesc 100 de ani. Descoperirea făcută după 55 de ani de cercetări

Secretul centenarilor a fost analizat timp de 55 de ani în 124 de studii. Iată ce au descoperit cercetătorii despre longevitate. Secretul centenarilor nu constă...

Care sunt primele semne ale diabetului și când trebuie să mergi la medic

Medicul Sitterli-Natea Carmen Narcisa din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu vorbește despre primele semne ale diabetului și când anume este indicat să...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.