StiripesursePoliticăMaia Sandu vorbeşte despre referendumul constituțional

Maia Sandu vorbeşte despre referendumul constituțional

Publicat:

Maia Sandu vorbeşte despre referendumul constituțional

Decizia pe care o vor lua cetățenii Republicii Moldova la referendumul constituțional din 20 octombrie va fi cea mai importantă de la independența Republicii Moldova. Declarația a fost făcută de președinta Maia Sandu la TV8.

„Această decizie va determina și viitorul apropiat, dar mai ales tot ce se va întâmpla în următoarele decenii. Noi așa trebuie să vedem lucrurile, pentru că astfel este realitatea, și să nu încercăm să etichetăm referendumul ca fiind al guvernării, al meu sau al nu știu cui. Este o decizie tare importantă. Toți cei care țin la faptul ca Republica Moldova să fie o țară pașnică, democratică, să poată beneficia de oportunități de dezvoltare și să vedem și bunăstare în țara aceasta într-o zi. Fiecare cetățean se poate implica în modul cel mai democratic pentru că asta este despre soarta țării noastre”, a menționat Maia Sandu.

Maia Sandu vorbeşte despre referendumul constituțional

Referendumul constituțional privind aderarea Republicii Moldova la blocul comunitar a fost inițiat de președinta Maia Sandu, la sfârșitul anului 2023. Scopul plebiscitului și al modificării Constituției, anunțat de autorități, este declararea aspirațiilor de integrare europeană, stabilirea direcției de orientare spre spațiul valoric european, precum și stabilirea integrării europene drept obiectiv strategic pentru Republica Moldova.

Citeşte şi: UE sprijină îmbunătăţirea cooperării dintre Ucraina şi Republica Moldova în ceea ce priveşte trecerea frontierei – Stiripesurse.md

Plebiscitul va fi organizat la toamnă, pe data de 20 octombrie. Cetățenii, chemați la urnele de vot, vor răspunde la următoarea întrebare: „Susțineți modificarea Constituției în vederea aderării Republicii Moldova la UE?”. În aceeași zi, vor avea loc și alegerile prezidențiale.


Deciziile au fost aprobate în ședința plenară a Parlamentului din 16 mai. Ambele inițiative legislative a fost adoptată pe fondul criticilor opoziției parlamentare.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

De ce nu este recomandat să porți haine noi fără să le speli

Mulți oameni își îmbracă hainele noi imediat după ce le cumpără, însă specialiștii în textile avertizează că acest obicei poate avea efecte nedorite. Substanțele...

22 iulie: Ziua Mondială a Sănătății Creierului

În fiecare an, pe 22 iulie, Federația Mondială a Neurologiei (WFN) celebrează Ziua Mondială a Creierului. Peste 120 de organizații din întreaga lume se...

Evenimentele Zilei de 22 iulie în Istorie

22 iulie este a 203-a zi a calendarului gregorian și a 204-a zi în anii bisecți. Sărbătorile Zilei de 22 iulie (BOR) Sf. Mironosiță şi întocmai...

Horoscop 22 iulie 2026

Ziua aduce clarificări în bani, relații și carieră. Berbecii pot rezolva o problemă financiară, Taurii au parte de discuții sincere în cuplu, iar Scorpionii...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.