StiripesurseCultură și MediaPărintele Constantin Necula revine în R. Moldova

Părintele Constantin Necula revine în R. Moldova

Publicat:

Părintele Constantin Necula revine în R. Moldova

Cu sprijinul Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova (DRRM) din cadrul Guvernului României, părintele Constantin Necula, unul dintre cei mai îndrăgiți teologi din România, va susține la începutul lunii iunie mai multe conferințe în Republica Moldova, relatează IPN cu referință la InfoPrut.

Potrivit secretarului de stat al DRRM, Adrian Dupu, cele trei evoluții în fața publicului vor avea loc la Hâncești, Bălți și Rezina sau Orhei, cu intrare liberă.

Sursa menționează că părintele Constantin Necula a susținut în ultimii ani numeroase conferințe atât în România și Republica Moldova, cât și în străinătate. Acesta este o prezență obișnuită la emisiuni de radio și de televiziune pe teme spirituale, bucurându-se de apreciere inclusiv în rândul tinerilor. În special, emisiunea „Zi de zi cu părintele Constantin Necula” la Televiziunea Română, medalioane televizate axate pe mesaje asupra zilei ce a trecut şi a celei care urmează, contabilizează un număr impunător de vizionări, inclusiv pe Youtube. Aflat în primăvara anului trecut în Republica Moldova, părintele a adunat sute de tineri la centrul Mediacor al Universității de Stat din Moldova. „Timp de două ore părintele a captivat studenții cu învățăminte, pilde și povestiri în stilul care l-a făcut atât de îndrăgit, aducând atât zâmbete, cât și lacrimi în ochii ascultătorilor”, spune Adrian Dupu.

Constantin Necula este cadru didactic al Facultății de Teologie „Andrei Șaguna” din Sibiu, autor al unor volume de predici, studii și articole de omiletică și catehetică, dar și de cărți pentru copii și tineri. Printre cele mai cunoscute volume ale sale se numără „Despre sensul vieții” scrisă împreună cu Mihai Morar și „Împăcarea cu tine însuți” alături de Pr. Francisc Doboș, notează sursa citată.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Noul ministru al Agriculturii neagă orice legătură cu PDM

Noul ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare, Radu Musteață, respinge informațiile potrivit cărora ar fi avut legături cu fostul Partid Democrat, condus de oligarhul...

VIDEO Doi tineri au înșelat două femei cu peste 200 de mii de lei

Doi tineri, în vârstă de 19 și 21 de ani, au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile, fiind suspectați de implicare...

Procurorii au deschis 70 de dosare care vizează Partidul Șor și structurile afiliate

Procurorii anticorupție au pornit, în ultimii șapte ani, 70 de cauze penale privind finanțarea ilegală a partidelor, coruperea alegătorilor și fraudele electorale asociate fostului...

Ministerul Justiției avertizează asupra unei noi tentative de fraudă

Ministerul Justiției avertizează cetățenii cu privire la o nouă tentativă de fraudă, în care denumirea instituției și identitatea conducerii sunt folosite în mod abuziv...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.