StiripesurseȘtirile zileiAtac taliban în Afganistan. Cel puţin şase poliţişti au fost omorâţi

Atac taliban în Afganistan. Cel puţin şase poliţişti au fost omorâţi

Publicat:

Cel puţin şase poliţişti afgani au fost ucişi miercuri într-un atac al talibanilor asupra comisariatului lor în capitala provinciei Logar, la mai puţin de 70 de kilometri sud-est de Kabul, informează AFP şi Xinhua, potrivit agerpres.

Asaltul a început în jurul orei locale 05:00 (00:30 GMT) prin explozia unei maşini-capcană în faţa principalului post din Pul-e-Alam, a informat purtătorul de cuvânt al poliţiei din această provincie, Shapoor Ahmadzai.

Citeşte şi: Rarisim. Serghei Lavrov întreprinde o vizită oficială la Phenian

Apoi, “trei bărbaţi înarmaţi au dat buzna în clădire. Într-o jumătate de oră, toţi atacatorii au fost ucişi. Din nefericire, şase poliţişti au murit, iar clădirea a fost avariată de explozie”, a precizat acesta.

Opt civili au fost de asemenea răniţi în atac, revendicat de talibani.


“Situaţia este acum sub control”, a afirmat la rândul său purtătorul de cuvânt al guvernatorului provinciei, Shamshad Larwai, confirmând detaliile asaltului.

Citeşte şi: Metroul din Paris, inundat din cauza ploilor

De la începutul Ramadanului, insurgenţii şi-au înteţit atacurile împotriva posturilor şi poziţiilor forţelor de securitate afgane. La sfârşitul lui aprilie, ei şi-au început ofensiva de primăvară, numită operaţiunea Al Khandaq, ce vizează “distrugerea, uciderea şi capturarea cotropitorilor americani şi a susţinătorilor lor”.

De asemenea, trei mecanici au fost ucişi în garajul unde lucrau şi în jur de zece oameni au fost răniţi în Kandahar (sud), în explozia unei încărcături fixate pe o maşină, a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt al guvernatorului acestei provincii, Daud Ahmadi. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Razii pe râul Prut pentru combaterea pescuitului ilegal

Inspectorii de mediu din Ungheni, în comun cu angajații Sectorului Poliției de Frontieră Valea Mare, au desfășurat razii de prevenire și combatere a pescuitului...

Militarul rănit în timpul instruirilor va fi operat. În ce stare se află

Starea generală a militarului rănit, în această după-amiază, de către un coleg în timpul instruirilor,  este satisfăcătoare. Potrivit doctorilor, el este conștient și se...

Putin convoacă alegeri legislative pe 20 septembrie

Președintele rus Vladimir Putin a convocat alegeri legislative pe 20 septembrie în contextul scăderii continue a popularității sale și a partidului Kremlinului, Rusia Unită,...

Atenție! Escrocii telefonici își schimbă tactica

Escrocii telefonici nu mai pot fi recunoscuți doar după faptul că vorbesc în limba rusă. Metodele folosite de aceștia devin tot mai sofisticate. Infractorii...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.