StiripesurseExterneColumbia interzice coridele

Columbia interzice coridele

Publicat:

Columbia interzice coridele

Deputaţii columbieni au votat marţi, cu o majoritate foarte largă, interzicerea coridelor începând cu 2027, transmite France Presse, potrivit stiripesurse.ro.

Am făcut un pas înainte istoric (…) uciderea taurilor va fi interzisă în ţară”, a scris senatoarea Andrea Padilla pe contul său de pe X, apărând proiectul de lege pentru abolirea coridelor în ţara cu cea mai lungă tradiţie a luptelor cu tauri din America, guvernată de stânga din 2022.

Citeşte şi: Restricții în spațiul aerian al Moldovei – Stiripesurse.md

Proiectul de lege, bazat pe o iniţiativă a parlamentarilor ecologişti, care nu va intra în vigoare decât peste trei ani, a fost adoptat cu 93 de voturi pentru şi două împotrivă.

Columbia interzice coridele

În această perioadă “de tranziţie”, statul va trebui să garanteze locuri de muncă alternative pentru persoanele care depind direct sau indirect de coride şi să adapteze arenele ţării la activităţi sportive şi culturale.


În 2018, Curtea Constituţională a autorizat coridele în oraşele şi satele cu tradiţie în materie de lupte cu tauri, lăsând la latitudinea parlamentarilor să aplice eventuale restricţii. Prin urmare, din 2020, luptele cu tauri nu mai sunt permise în Bogota şi Medellin (nord-vest).

Columbia interzice coridele

Pe de altă parte, în Cali (sud-vest), al treilea oraş ca mărime din ţară, şi Manizales (centru-vest), luptele cu tauri se află în centrul festivităţilor tradiţionale. În afara oraşelor, creşterea vitelor este foarte importantă în Columbia.

Columbia se alătură astfel listei de ţări din America de Sud care interzic luptele cu tauri, precum Brazilia, Chile, Argentina, Uruguay şi Guatemala.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Vasile Tofan: Reforma justiției trebuie să continue, chiar dacă procesul implică întârzieri și dificultăți

Reforma justiției trebuie să continue, chiar dacă procesul implică întârzieri și dificultăți, a declarat premierul desemnat Vasile Tofan în cadrul ședinței de astăzi a...

Ambasadorul Moldovei, convocat la MAE rus pentru presupuse încălcări ale Convenției de la Viena

Ministerul Afacerilor Externe de la Chișinău a confirmat convocarea ambasadorului Lilian Darii la Ministerul rus de Externe. Instituția a reiterat, în contextul evoluțiilor recente...

VIDEO Prima ședință a noului guvern ar putea avea loc chiar mâine

Prima ședință a noului Executiv ar putea avea loc chiar mâine, imediat după învestire. Anunțul a fost făcut de președintele Parlamentului, Igor Grosu, care...

Costiuc nu-i dă prea multe zile viitorului Guvern: „Pleacă mai repede decât celălalt”

Președintele fracțiunii parlamentare „Democrația Acasă”, Vasile Costiuc, anticipează că Guvernul Tofan nu va rămâne prea mult timp la guvernare și își va da demisia...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.