StiripesurseCultură și MediaMoldova și România vor găzdui conferința ministerială SEIS în 2027

Moldova și România vor găzdui conferința ministerială SEIS în 2027

Publicat:

Moldova și România vor găzdui conferința ministerială SEIS în 2027

Republica Moldova și România vor găzdui în 2027, la Iași și Chișinău, conferința ministerială a Spațiului European al Învățământului Superior. Decizia a fost adoptată la Tirana, Albania, prin votul statelor membre ale Spațiului European al Învățământului Superior (SEIS), transmite IPN.

Conferința va reuni miniștrii educației din țările membre ale Uniunii Europene și SEIS, reprezentanți ai Comisiei Europene, ai organizațiilor din domeniul asigurării calității la nivel european și global.

Citeşte şi: Trump, primul fost preşedinte găsit vinovat de un tribunal penal – Stiripesurse.md

Ministerul Educației și Cercetării precizează că evenimentul reprezintă un instrument de monitorizare și avansare a procesului de la Bologna. „Alinierea Moldovei la implementarea procesului de la Bologna înseamnă pentru tinerii noștri șansa de a participa în mobilități academice în afara țării, studii mai calitative acasă şi oportunitatea recunoașterii pe viitor a diplomelor obținute în Republica Moldova la nivel european”, a menționat ministrul educației, Dan Perciun.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

24 de străini NU au fost lăsaţi să intre în R. Moldova

În ultimele 24 de ore, în punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 79.132 de traversări, iar cel al mijloacelor de...

A cerut 20 de mii de euro pentru eliberarea unui condamnat pentru viol

Un bărbat este cercetat pentru trafic de influență, după ce ar fi pretins și primit 20 de mii de euro de la rudele unui...

De la începutul anului şi până acum s-au înecat şapte copii

Vacanța de vară vine cu mai mult timp petrecut în aer liber, însă și cu riscuri sporite pentru copii. Reprezentanții Inspectoratului General pentru Situații...

Peste 7.000 de persoane au fost prinse muncind „la negru”

Peste 7.000 de persoane au fost identificate muncind „la negru” în primele luni ale anului 2026, în urma controalelor desfășurate la nivel național de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.