StiripesurseExterneCoreea de Nord a trimis peste graniţă circa 600 de noi...

Coreea de Nord a trimis peste graniţă circa 600 de noi baloane încărcate cu deşeuri (armata sud-coreeană)

Publicat:

Coreea de Nord a trimis peste graniţă circa 600 de noi baloane încărcate cu deşeuri (armata sud-coreeană)

Coreea de Nord a trimis peste graniţă aproximativ 600 de noi baloane umplute cu deşeuri, de la mucuri de ţigară la plastic, care sunt recuperate pe măsură ce ating pământul, a declarat duminică armata sud-coreeană.

De la începutul campaniei, marţi, au fost lansate aproximativ 900 de baloane, potrivit Statului Major al armatei sud-coreene, care iniţial raportase aproximativ 260 de baloane pline cu deşeuri, inclusiv baterii uzate, mucuri de ţigară şi excremente de animale, potrivit stiripesurse.

“Coreea de Nord a reluat lansarea de baloane umplute cu deşeuri în direcţia Coreei de Sud” începând de sâmbătă seara de la ora 20:00 (11:00 GMT), a precizat Statul Major interarme într-un comunicat.

“Aproximativ 600 de baloane au fost identificate, cu 20 – 50 de baloane pe oră care se deplasau prin aer” duminică în jurul orei locale 10.00, a precizat acesta.

Baloanele au aterizat în provinciile nordice ale Coreei de Sud, inclusiv în capitala Seul şi în regiunea adiacentă Gyeonggi, unde locuieşte aproape jumătate din populaţia sud-coreeană.


Seulul a condamnat miercuri acţiunea, calificând-o drept “de nivel scăzut”, iar Ministerul sud-coreean al Unificării a avertizat vineri că va lua contramăsuri dacă Phenainul nu va înceta aceste provocări “iraţionale”.

De data aceasta, baloanele conţin “deşeuri precum mucuri de ţigară, resturi de hârtie, bucăţi de pânză şi plastic”, a precizat duminică statul major, menţionând că “nu au fost găsite substanţe periculoase”.

Soldaţii noştri efectuează operaţiuni de supraveghere şi recunoaştere la locurile de lansare a baloanelor, monitorizându-le prin recunoaştere aeriană şi ridicând orice resturi căzute, acordând prioritate siguranţei publice”, a adăugat acesta.

Statul Major General a cerut populaţiei să evite “orice contact” cu aceste deşeuri.

Municipalitatea din Seul a transmis sâmbătă un mesaj de avertizare locuitorilor după detectarea noilor baloane, privind prezenţa unui “obiect neidentificat despre care se presupune că ar fi vorba de pliante de propagandă nord-coreeană”.

Phenianul a afirmat la începutul săptămânii că baloanele sale, care erau “cadouri sincere” reprezintă o ripostă la baloanele încărcate cu pliante de propagandă împotriva liderului Kim Jong Un trimise deasupra teritoriului său.

Coreea de Nord este exasperată de mult timp de aceste acţiuni desfăşurate de activiştii sud-coreeni, care trimit uneori şi bani, orez sau stick-uri USB cu drame TV sud-coreene.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

VIDEO Un sfert dintre pensionarii din Moldova încă lucrează

După zeci de ani dedicați profesiei, mulți pensionari din Republica Moldova aleg să muncească în continuare, fie pentru a-și acoperi cheltuielile, fie pentru a...

Ani grei de închisoare pentru un bărbat prins cu 700 de grame de marijuana

Un bărbat de 45 de ani din Șoldănești a fost condamnat la 10,6 ani de închisoare, după o captură de peste 700 de grame...

R. Moldova, pe locul 45 în clasamentul celor mai puternice pașapoarte din lume

Pașaportul moldovenesc ocupă locul 45 în clasamentul mondial Henley Passport Index 2026. Cetățenii moldoveni pot călători în 120 de destinații fără viză sau cu...

Noul ministru al Agriculturii neagă orice legătură cu PDM

Noul ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare, Radu Musteață, respinge informațiile potrivit cărora ar fi avut legături cu fostul Partid Democrat, condus de oligarhul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.