StiripesurseȘtirile zileiVenezuela: Alți 40 de opozanţi au fost eliberaţi

Venezuela: Alți 40 de opozanţi au fost eliberaţi

Publicat:

În total, 40 de opozanţi venezueleni aflaţi în închisoare au fost eliberaţi sâmbătă, într-un nou gest de reconciliere al preşedintelui socialist Nicolas Maduro care ridică la 80 numărul opozanţilor puşi în libertate în două zile, relatează AFP, potrivit agerpres.

“Astăzi (sâmbătă), 40 (…) au beneficiat de importante reduceri de pedeapsă”, a anunţat ministrul comunicaţiilor, Jorge Rodriguez, într-o declaraţie la postul naţional de televiziune.

Citește și : Kashmirul indian: Altercații la funeraliile unui tânăr decedat după ce a fost lovit de o maşină a forţelor paramilitare

El nu a precizat câţi deţinuţi vor fi eliberaţi în total. Cu o zi înainte, primii 40 de deţinuţi acuzaţi de crime politice au fost eliberaţi prin decizia şefului statului, printre care figuri importante ale opoziţiei, ca fostul primar al oraşului San Cristobal, Daniel Ceballos, şi generalul în rezervă Angel Vivas.

Aceste măsuri intervin în timp ce Nicolas Maduro se află sub o puternică presiune internaţională după contestata sa realegere, la 20 mai, la un nou mandat prezidenţial.


Printre deţinuţii eliberaţi sâmbătă figurează deputatul supleant Gilber Caro, 44 de ani, închis din ianuarie 2017 sub acuzaţia de trădare de ţară şi sustragere de arme aparţinând forţelor armate.

La fel şi pentru Raul Emilio Baduel, fiul generalul în detenţie Raul Isaias Baduel – un fost aliat al preşedintelui decedat Hugo Chavez, degradat în martie de preşedintele Maduro sub acuzaţie de uneltire.

Fiul său Raul a fost întemniţat la 21 martie 2014 şi condamnat la opt ani de închisoare pentru “instigare la (revoltă) publică, Nicolas Maduro intimidare şi complot” împotriva statului.

Citește și : Macedonia: Dreapta naţionalistă protestează faţă de schimbarea numelui ţării

Fostul deputat din Barinas (vest) Wilmer Azuaje, arestat în mai 2017 pentru uneltire, a figurat, de asemenea, printre cei eliberaţi. În iulie, a apărut o fotografie a sa, legat în lanţuri de o scară într-o temniţă a serviciilor de informaţii din Caracas.

Înainte de a fi puşi în libertate, deţinuţii au participat la o ceremonie în faţa preşedintei Adunării Constituante, Delcy Rodriguez, având ca atribuţii eliberarea deţinuţilor prin intermediul unei Comisii a adevărului.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Alternative pentru exportatorii care îşi vând produsele în Rusia și Belarus

Republica Moldova trebuie să sprijine producătorii autohtoni, care încă continuă să exporte în Rusia și Belarus, să identifice noi piețe de desfacere în contextul...

Moldelectrica a revenit pe profit anul trecut

Întreprinderea de stat Moldelectrica a încheiat anul 2025 cu un profit net de aproape 108 milioane de lei, după pierderi de 36,4 milioane de...

Fenomenul El Nino îşi face simţită prezenţa în Pacific ; ar putea fi cel mai intens din ultimele decenii

Serviciul australian de meteorologie a avertizat că în Pacificul tropical s-a format un fenomen meteorologic de tip El Nino, care s-ar putea intensifica, devenind...

În Drochia va fi instalat un semafor inteligent

Lucrările de montare a obiectivului semaforic pe drumul național R7 R14–Drochia–Costești–frontiera cu România, la km 31+620, au demarat ieri, anunță Administrația Națională a Drumurilor...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.