StiripesurseȘtirile zileiFranța apără acordul nuclear cu Iranul și contrazice SUA: `Este esenţial...

Franța apără acordul nuclear cu Iranul și contrazice SUA: `Este esenţial să se menţină acordul pentru a evita o spirală a proliferării`

Publicat:

Acordul privind dosarul nuclear iranian convenit în 2015 este ‘esenţial’ pentru a evita ‘o spirală a proliferării nucleare’, a afirmat luni şeful diplomaţiei franceze Jean-Yves Le Drian, lăsând în acelaşi timp uşa deschisă unor completări după 2025, relatează AFP. 

‘Este esenţial să se menţină acordul pentru a evita o spirală a proliferării şi a încuraja astfel cele mai dure părţi în Iran să se lanseze în achiziţionarea unei arme atomice. Este important să păstrăm această linie, Franţa va încerca să-l convingă pe preşedintele Donald Trump de relevanţa acestei alegeri, chiar dacă poate fi completată după 2025’, a declarat Le Drian jurnaliştilor în marja Adunării Generale a ONU la New York.

Aceste declaraţii survin în timp ce preşedintele american pare din ce în ce mai înclinat să renunţe la acest acord încheiat între marile puteri şi Iran pentru a garanta utilizarea în scop civil de către aceste ţări a energiei nucleare în schimbul unei ridicări progresive a unor sancţiuni împotriva Teheranului.

‘Noi vom veghea la aplicarea foarte strictă’ a acordului încheiat, a promis ministrul francez. ‘Trebuie vigilenţă în ceea ce priveşte punerea sa în aplicare. Nu există niciun act din partea Iranului care să ne facă să credem că nu este pus în aplicare’, a adăugat el.

Absenţa unui acord nuclear ‘poate antrena un proces de proliferare pe care l-am opri cu greu’, a apreciat oficialul francez. Dacă o ţară ‘poate avea acces la arme nucleare, ţările vecine se pot simţi încurajate să meargă în aceeaşi direcţie, aşa că acordul cu Iranul este esenţial’, a afirmat el.


Donald Trump trebuie să decidă până la jumătatea lunii octombrie dacă ‘certifică’ sau nu în faţa Congresului faptul că Teheranul respectă termenii acordului din 2015. El trebuie sa reînnoiască acest proces la fiecare 90 de zile şi, deşi a promis înainte de alegerea sa că va anula acest acord, a aprobat de două ori acordul nuclear, denunţând în acelaşi timp ‘încălcări’ ale prevederilor sale de către Iran.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Rusia, imperiul care nu mai sperie, dar încurcă. În Armenia, Moldova, Ucraina

Dacă imperiile multinaţionale ar fi evaluate după capacitatea de a-și ţine clienţii în câmpul gravitațional, Rusia lui Putin ar trebui să ceară o pauză...

Trenul suspendat fără conductor care străbate deșertul

Prima rețea de monorail fără conductor din Africa a fost inaugurată la Cairo. Linia East Nile, deschisă publicului în luna mai, are o lungime...

Milioane de europeni aplică la joburi fără să știe salariul. Directiva privind transparența salarială întârzie în multe țări

Milioane de europeni continuă să aplice pentru locuri de muncă fără să știe cât vor fi plătiți, scrie Euronews.  Noile reguli ale Uniunii Europene, menite...

Câte ore ar trebui să dormim ca să îmbătrânim mai lent. Ce arată un studiu pe 500.000 de oameni

Un somn prea scurt sau prea lung accelerează îmbătrânirea biologică a organismului, arată date recente. După ce a analizat informații de la aproximativ jumătate...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.