StiripesurseSocialZece percheziții într-un dosar de corupție și fals în acte publice....

Zece percheziții într-un dosar de corupție și fals în acte publice. Șase cetățeni ruși vor fi cercetați 

Publicat:

 

Zece percheziții într-un dosar de corupție și fals în acte publice. Șase cetățeni ruși vor fi cercetați 

Ofițerii CNA efectuează percheziții în cadrul unui dosar de corupție și fals în acte publice, în cadrul căruia sunt cercetate acțiunile ilicite ale unor persoane implicate în facilitarea procesului de dobândire a cetățeniei Republicii Moldova de către cetățeni străini, solicitanții fiind preponderent din Federația Rusă. Acțiunile au loc, după ce mai multe cazuri de dobândire ilicită a cetățeniei au fost raportate la CNA de către conducerea Agenției Servicii Publice (ASP).

Potrivit comunicatului, în perioada anilor 2022-2024, mai mulți cetățeni străini, intenționând să dobândească cetățenia Republicii Moldova prin recunoașterea faptului că ar avea cel puțin unul dintre părinți, bunei sau străbunei născuți pe teritoriul Republicii Moldova, acționând personal, sau prin persoane împuternicite, folosind acte de stare civilă cu conținut denaturat, obțineau extrasele certificatelor de naștere ale persoanelor născute pe teritoriul Republicii Moldova. Documentele erau eliberate pe numele unor persoane care aveau nume și prenume asemănător cu pretinsele rude (bunei, străbunei), astfel încât să întrunească condițiile de dobândire a cetățeniei Republicii Moldova prin recunoaștere.

În cadrul acțiunilor procesuale efectuate de ofițerii CNA în ziua de 03.06.2024 sub conducerea Procuraturii mun. Chișinău, au fost efectuate 10 percheziții în urma cărora au fost ridicate obiecte și documente relevante cauzei penale. Astfel, șase persoane au calitatea de bănuit și urmează, după audieri, să fie cercetate în stare de libertate.

Precizăm că, în perioada analizată (01.01.2022-15.04.2024) au fost depuse 4317 cereri de dobândire a cetățeniei R. Moldova din care 2577 de cereri au fost acceptate, 210 au fost refuzate și restul se află în proces de examinare sau suspendate până la primirea răspunsurilor de la autorități.


Ancheta se desfășoară sub conducerea procesuală a Procuraturii mun. Chișinău, iar suportul informațional în documentarea cazului sub toate aspectele este oferit de ASP.     

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Parlamentul se va convoca săptămâna viitoare pentru aprobarea noului Guvern

Săptămâna viitoare va avea loc o sesiune extraordinară a Parlamentului pentru aprobarea noului Guvern condus de Vasile Tofan. Acest lucru a fost anunțat de...

Un cioban a fost atacat de urs în timp ce încerca să-și salveze oile

Un cioban în vârstă de 68 de ani a fost grav rănit după ce a fost atacat de un urs în apropierea unei stâne...

Vicele tineretului PAS primeşte nejustificat o ‘căruţă de bani’ de la Ministerul Culturii

Tânărul Bogdan Zgherea, care e și vicepreședinte al Organizației de tineret a Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) lucrează la Ministerul Culturii, fără să aibă...

VIDEO Plantaţie de cânepă ascunsă într-un lan de porumb

Un bărbat de 50 de ani este cercetat de poliție după ce ar fi cultivat ilegal zeci de plante de cânepă, ascunse într-un lan...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.